ALĂPTAREA ÎN BISERICĂ: Papa Francisc încurajează femeile să alăpteze în Capela Sixtină
Photo: AP/L’Osservatore Romano

Papa Francisc încurajează femeile să alăpteze liniștite în Capela Sixtină, deschizând astfel discuția asupra unui subiect tabu până acum, alăptarea în biserica.

„Dacă copiilor le e foame, mamelor, dați-le să mânânce, fără să vă gândiți înainte de două ori, pentru că sunt persoanele cele mai importante din această biserică” a spus Papa Fracisc, în timpul slujbei de botez pentru 32 de copii, oficializată duminica trecută, 12 Ianuarie 2014.

Față de predecesorii lui, Papa Francisc a improvizat la predica de după botez un discurs despre copilărie.

„Avem aici cu noi un cor, dar corul cel mai frumos este cel al copiilor care fac gălăgie. Unii plâng pentru că nu se simt comod, alții pentru că le este foame” le-a spus Papa Francisc părinților copiilor tocmai botezați, îndemnându-i să nu se simtă intimidați de frescele spectaculoase ale lui Michelangelo.

Nou născuții botezați în Capela Sixtină sunt de obicei copii al angajaților de la Vatican. Papa Francisc le-a amintit părinților că ceea ce trebuie să transmită mai departe copiilor este CREDINȚA, care este „cea mai bună moștenire”.

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică