Ce crede Klaus Iohannis despre desfiintarea fondului clasei în şcoli

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, consideră că fondul clasei „este strict treaba părinţilor”, nefiind necesară intervenţia ministrului Educaţiei sau a premierului, şi afirmă că, discutându-se despre desfiinţarea acestuia, „nu se merge pe o cale bună”.

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, care este profesor de fizică şi a deţinut funcţia de inspector şcolar general înainte de a intra în administraţie, a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, ce părere are despre problema fondului clasei.

„Nu mi s-a părut niciodată că dirigintele sau profesorul trebuie să adune bani sau să-i gestioneze. Este strict treaba părinţilor şi, dacă vor să o facă, atunci nu văd ce treabă are ministrul Educaţiei sau prim-ministrul în chestiunea asta. Pe alocuri, sunt părinţi care vor ei, de la ei putere, să zugrăvească, să cumpere o tablă nouă. Asta mi se pare un lucru bun. Aşa ceva există şi în ţările cu apă caldă şi în ţările cu apă foarte caldă (expresie des folosită de Iohannis prin care a explicat că face referire la ţările cu civilizaţie dezvoltată – n.r.). Există, de multe ori, asociaţii de părinţi care vin cu proiecte destul de mari în sprijinul şcolii, evident, în manieră total transparentă, de bună credinţă şi fără a permite o bănuială că cineva dă cadouri profesorilor”, a explicat Iohannis.

El a precizat că nu i se pare o idee bună desfiinţarea acestui fond al clasei.

„Ultimele discuţii care au mers spre desfiinţarea fondului clasei – nu mi se pare că se merge pe o cale bună. Ceea ce trebuie să facem este să separăm cine se ocupă de aşa ceva, adică părinţii, şi cine nu, adică dascălii”, a precizat Iohannis.

În plus, Iohannis a afirmat că are „o părere foarte proastă” despre dascălii care iau „mici şpăgi sau cer atenţii”, însă crede că se exagerează cu scandalul în acest caz, fenomenul fiind „microscopic” în comparaţie cu altele.

„Eu am o părere foarte proastă despre cadrele didactice care iau mici şpăgi sau cer atenţii, dar eu cred că acestea sunt excepţii şi sunt surprins de amploarea care se dă, iarăşi, acestei dezbateri care afectează un fenomen microscopic în comparaţie cu evaziunea fiscală, şmecheriile care se fac în imobiliare. Câteodată trăieşti cu impresia că nimeni nu vrea să dea în vileag şmecheriile mari şi amplifică acestea mici”, a spus Iohannis.

El a încheiat afirmând că „una peste alta, e păcat că există cadre didactice care se pretează la aşa ceva”.

Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Educaţiei să finalizeze Codul de etică în învăţământ şi să reglementeze problemele legate de fondul clasei şi meditaţii, spunând că vrea să oprească abuzurile din sistem şi că este dispus să sprijine verificările şi cu inspectorii Corpului său de Control.

Ultima oră