zeci de tone de sarmale produse la fabrica de sarmale de la gheorgheni

În inima secuimii se fabrică yeci de tone de sarmale. La Gheorgheni, judeţul Harghita, producţia de sarmale este o activitate sezonieră, care începe în octombrie şi se termină la sfârşitul lunii ianuarie, aceste produse tradiţionale fiind vândute cel mai bine în perioada sărbătorilor de iarnă.

Fabrica de sarmale a fost deschisă la începutul lunii decembrie 2010. Patronul fabricii de sarmale Bajko Laszlo a cumpărat un grajd, l-a transformat complet, compartimentându-l în încăperi îmbrăcate în gresie şi faianţă, l-a dotat cu instalaţii de ultimă generaţie şi a angajat, pentru început, patru persoane. În prezent, numărul angajaţilor a crescut la zece.

„Producem zilnic în jur de 5.000 de sarmale, care nu numai în România sunt transportate, avem comenzi în Franţa, Spania, în Suedia şi cele mai multe în Ungaria. Pentru străinătate lucrăm pe bază de contracte ferme, iar cantităţile solicitate ne sunt comunicate din timp. De exemplu, anul acesta cumpărătorii ne-au trimis comunicările încă din luna august”, explică patronul fabricii de sarmale din Gheorgheni, Bajko Laszlo.

El spune că, în acest sezon, din Ungaria are solicitări pentru 16 tone de sarmale, în Spania vor ajunge cinci tone, în Franţa patru tone, iar în Suedia o tonă, la aceste cantităţi adăugându-se necesarul pieţei interne.

„Anul trecut, am pus la murat 70 de tone de varză, din care folosim şi acum, întrucât cea pusă în toamna acestui an încă nu s-a acrit. De obicei, pregătim varza murată în funcţie de comenzile pe care le primim”, spune Bajko Laszlo.

Citeşte tot reportajul despre Fabrica de Sarmale de la Gheorgheni pe MEDIAFAX.

Ultima oră

Comentariul meu