Peste 21.000 de petarde confiscate de polițiștii sibieni. Ce se întâmplă cu ele?

21. 600 petarde şi alte 600 de articole pirotehnice deţinute fără respectarea prevederilor legale au fost descoperite de poliţiştii sibieni.

În cadrul activităţilor specifice desfăşurate de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice au fost identificaţi doi bărbaţi ce desfăşurat ilegal astfel de operaţiuni.

E. Dan (31 de ani, domiciliat în judeţul Galaţi) oferea spre vânzare articole pirotehnice, asupra acestuia fiind identificate 600 de pirotehnice ambalate în şase cutii din carton. Articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării şi expertizării, iar tânărul este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunilor de efectuare de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept şi nerespectarea regimului materiilor explozive, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 37 alin. 3 din Legea 126/1995 republicată şi respectiv art. 280 C. Pen.

În cursul zilei de ieri, în cadrul unei acţiuni desfăşurate împreună cu poliţiştii  Postului de Poliţie Răşinari a fost depistat C. Marian (29 ani, domiciliat în localitatea Răşinari)  care deţinea şi comercializa fără drept articole pirotehnice în localitatea Răşinari. Bărbatul deţinea 21.600 petarde, acestea fiind ridicate de poliţişti în vederea în vederea confiscării şi expertizării. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 37 alin. 3 din Legea 126/1995 republicată.

 

Ultima oră