Surpriză frumoasă de la Teatrul Naţional din Sibiu. Uite ce spectacol au programat!

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă duminică, 8 decembrie, ora 20:00, premiera spectacolului „Ţesătorul de vise – Poveste de Crăciun”, în regia lui Florin Coşuleţ. Evenimentul va avea loc la Studioul CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte din Sibiu, începând cu ora 20:00.

Actorii sibieni aduc magia sărbătorilor de iarnă într-un spectacol original ce are ca temă colindul din Ajunul Crăciunului. Povestea înduioşătoare scrisă de actorii Alexandru Curta şi Florin Coşuleţ

înnoadă speranţele şi decepţiile unor tineri care se întâlnesc într-o staţie de tren, în Ajunul Crăciunului. Toţi sunt legaţi printr-un fir invizibil, acelaşi care leagă trecutul de viitor, denumit de unii destin, iar de alţii noroc. Cu umor, surprize şi drag de poveste, se întrevede la final o ţesătură din care luminează un singur ţel, acela de a colinda şi de a împărtăşi cu ceilalţi propria poveste. „Dorinţa ancestrală de a colinda în seara de ajun a Crăciunului este un sentiment ce nu ţine de tradiţia unei anumite comunităţi, ci este un imbold ce vine din filonul vital al fiinţei umane, împreună cu năzuinţa de a nu fi singur în această perioadă”, mărturiseşte Florin Coşuleţ, în timpul pregătirilor pentru acest spectacol.

 

„Ţesătorul de vise – Poveste de Crăciun” este un spectacol ce îmbină jocul actorilor cu muzica de cor şi instrumentală live într-o montare ce creează atmosfera unui loc mistic, plin de speranţă. Din distribuţia acestui spectacol fac parte studenţii Robert Mihart, Ana Maria Vereş, Constantin Podu, Sebastian Dobrescu şi Alexandra Ceaca, iar corul este format din studenţii anului I, II şi III ai Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Universităţii Lucian Blaga Sibiu.

 

Spectacolul are o durată de 60 de minute şi este recomandat tuturor categoriilor de vârstă.

 

Toate biletele pentru data de 8 decembrie au fost epuizate. Următoarele reprezentaţii ale spectacolului vor avea loc joi, 12 decembrie, duminică, 15 decembrie şi vineri, 20 decembrie, de la orele 20:00, la Studioul CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte. Preţul unui bilet este de 10 lei, respectiv 5 lei cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari.

 

**

 

ŢESĂTORUL DE VISE (POVESTE DE CRĂCIUN)

de Alexandru Curta şi Florin Coşuleţ

regia: Florin Coşuleţ

vocea de la radio: Pompilius Onofrei

coordonatori cor: Constantin Iridon şi Melinda Samson

manager proiect: Luminiţa Puiuleţ

asistent proiect: Teodora Ocneriu

distribuţia: Robert Mihart, Ana Maria Vereş, Constantin Podu, Sebastian Dobrescu, Alexandra Ceaca

corul: studenţii anilor I, II şi III Actorie

 

Ultima oră