Primele stații de epurare pentru regiunile Agnita şi Dumbrăveni au fost puse în funcţiune

Operatorul „Apa Târnavei Mari” anunţă încheierea lucrărilor și punerea în funcțiune a primelor stații de epurare care deservesc regiunile Agnita și Dumbrăveni.

Primele stații de epurare pentru regiunile Agnita şi Dumbrăveni au fost puse în funcţiune

Stațiile au fost realizate în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în regiunile Mediaş, Agnita, Dumbrăveni, jud. Sibiu”. Acesta face parte din Programul Operaţional Sectorial de Mediu, Axa 1 „Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată” și are o valoare de 307.837.654 lei, fiind cofinanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene cu suma de 261.662.005 lei.

Contractul a fost atribuit prin licitaţie publică deschisă, consultantul de supervizare al lucrărilor fiind C. & S. Di Giuseppe Ingegneri Associati S.R.L. din Palombaro, Italia, iar constructorul care a executat lucrările, Asocierea dintre Eptisa Servicios de Ingenieria S.L. şi Aqualia Infraestructuras S.A. din Madrid, Spania.

Stația de epurare care deservește regiunea Agnita este localizată la intrarea în oraş dinspre Sibiu, fiind dimensionată pentru un debit maxim de 2971 mc/zi şi pentru o încărcare organică de 9500 l.e. (locuitori echivalenți). Staţia de epurare din Dumbrăveni este localizată la ieşirea din oraş înspre Ernea, fiind dimensionată pentru un debit maxim de 1540 mc/zi şi pentru o încărcare organică de 7100 l.e. (locuitori echivalenți).

Staţiile derulează

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

Primele stații de epurare pentru regiunile Agnita şi Dumbrăveni au fost puse în funcţiune  Primele stații de epurare pentru regiunile Agnita şi Dumbrăveni au fost puse în funcţiune  Primele stații de epurare pentru regiunile Agnita şi Dumbrăveni au fost puse în funcţiune

Ultima oră

Comentariul meu

Publică