Acţiunile Romgaz vor fi listate marţi la Bursa de Valori Bucureşti. Ponta va asista la începerea tranzacţiilor pe bursa din Londra

Acţiunile Romgaz (SNG) vor fi listate marţi, 12 noiembrie, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), dată când vor începe şi tranzacţiile cu certificatele de depozit (GDR) pe piaţa de la Londra.

Potrivit Mediafax, premierul Victor Ponta va efectua, la începutul săptămânii viitoare, o vizită în Marea Britanie, unde va asista la începerea tranzacţiilor pe bursa din Londra cu acţiunile Romgaz, vândute sub formă de certificate de depozit (GDR).

Statul român a vândut 15% din acţiunile Romgaz prin oferta iniţială pe Bursă, pentru 1,7 miliarde lei (534 milioane dolari sau 391 milioane euro). Majoritatea titlurilor au fost vândute la preţul de 30 lei/acţiune, iar investitorii care au beneficiat de discount-uri (pentru subscrierile de cel mult 10.000 de acţiuni) au cumpărat titlurile la 28,5 lei şi, respectiv, la 29,1 lei.

Investitorii au cumpărat 36% din acţiunile Romgaz sub formă de certificate de depozit, care vor fi listate la bursa de la Londra, restul de 64% fiind achiziţionate direct ca acţiuni care vor fi tranzacţionate la bursa de la Bucureşti, potrivit datelor prezentate vineri de Ministerul pentru Energie.

Rezultatele ofertei Romgaz au fost operate miercuri în sistemul Bursei, iar volumul de acţiuni înregistrat depăşeşte cu puţin 65% din titlurile vizate în ofertă.

Investitorii

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

Acţiunile Romgaz vor fi listate marţi la Bursa de Valori Bucureşti. Ponta va asista la începerea tranzacţiilor pe bursa din Londra  Acţiunile Romgaz vor fi listate marţi la Bursa de Valori Bucureşti. Ponta va asista la începerea tranzacţiilor pe bursa din Londra  Acţiunile Romgaz vor fi listate marţi la Bursa de Valori Bucureşti. Ponta va asista la începerea tranzacţiilor pe bursa din Londra

Ultima oră