VIDEO Pensionara care a furat 200.000 de euro: ”sinceră să fiu… și tentația a fost mare”

Livia Galea, pensionara din Daia acuzată că a participat la furtul unor acțiuni în valoare de 200 000 de euro, spune că îi pare rău pentru ceea ce a făcut și speră ca persoana păgubită (Ana Maria Mihăescu, șefa unei misiuni a Băncii Mondiale) să nu îi ia, acum, ceea ce a agonisit.

Am să îi transmit că îmi pare foarte rău de ce s-a întâmplat, mai ales de ceea ce am făcut eu. Să îi dea Dumnezeu sănătate, să își recupereze cumva banii, dar aș vrea nu numai prin noi, am și eu familie, la vârsta asta nu aș vrea să îmi împrăștii tot ceea ce am agonisit o viață întreagă prin muncă. Nu aș vrea, mi-ar fi foarte greu. Dacă găsește dumneaei o altă modalitate, o altă posibilitate…”, a spus Livia Galea, pe când aștepta noua înfățișare în procesul în care este inculpată.

Alături de alți șapte bărbați, femeia în vârstă de 69 de ani este acuzată de înșelăciune. Racolată de ”un grup infracțional organizat”, Livia Galea s-a dat drept Ana Maria Mihăescu și, astfel, a transferat acțiunile deținute de aceasta din urmă la SIF Muntenia. Creierul întregii operațiuni se pare că a fost Mihai Corcoveanu,

Citește mai departe pe: Nova TV Medias

VIDEO Pensionara care a furat 200.000 de euro: ”sinceră să fiu… și tentația a fost mare”  VIDEO Pensionara care a furat 200.000 de euro: ”sinceră să fiu… și tentația a fost mare”  VIDEO Pensionara care a furat 200.000 de euro: ”sinceră să fiu… și tentația a fost mare”

Ultima oră