Asociaţia “Prietenii Avrigului” (APA), un organism al societăţii civile, a demarat recent un proiect prin care intenţionează să creeze un magazin virtual de produse tradiţionale, prin intermediul căruia adevăraţii producători tradiţionali să îşi valorifice produsele realizate acasă. Astfel, zacusca, dulceaţa, murăturile, pâinea de casă, prăjiturile, cozonacul, fructele şi legumele de grădină, ouăle de găină crescute la curte, laptele de bivoliţă şi untul de oaie, slănina, cârnaţul, cartaboşul şi pateul de casă, covoarele ţesute, şerveţelele şi feţele de masă, bijuteriile hand-made şi tablourile pictate, îşi vor găsi locul pe “rafturile” în inedita “Prăvălie a Avrigului”.

pentru producătorii avrigeni

Pe lângă înfiinţarea magazinului virtual, care ar fi de fapt, încununarea acestei frumoase idei, în cadrul proiectului se doreşte sprijinirea producătorilor în obţinerea avizelor sanitarveterinare necesare, precum şi îndrumarea şi sprijinirea lor în ceea ce priveste ambalarea şi etichetarea produselor, acolo unde este cazul.

Magazinul virtual “Prăvălia Avrigului” va avea o vitrin[ de produse, o listă a producătorilor participanţi, fiecare dintre aceştia având eticheta proprie, un buton ce va oferi posibilitatea plăţilor online sau ramburs şi o pagină de impresii. Astfel, produsele de casă, sănătoase şi gustoase, vor ajunge pe mesele multor consumatori, care altfel nu au posibilitatea de a le procura.

Acest magazin va valorifica

Citește mai departe pe: STIRI AVRIG

pentru producătorii avrigeni  pentru producătorii avrigeni  pentru producătorii avrigeni

Ultima oră

Comentariul meu

Publică