Marile companii din Sibiu fac recrutări la Târgul de Cariere de la Centrul de Afaceri

Târgul de Cariere debutează miercuri și joi (13-14 noiembrie) la Sibiu cu o nouă ediție plină de noutăți: oferte de angajare și companii din domenii precum IT, producție și tehnică, vânzări, servicii, financiar, marketing, orar prelungit și seminarii pe teme de carieră. Evenimentul are loc la Centrul de Afaceri, între orele 11.00 – 19.00.

Companii importante din Sibiu și-au anunțat prezența la eveniment. Printre acestea se numără Arvato, consacrată deja printre firmele sibiene, Stefanini și Bearing Point. La Târgul de Cariere sunt așteptați 3.000 de tineri, cărora organizatorii le propun o ofertă variată de oportunități de carieră, workshop-uri și întâlniri cu invitați speciali.

Orarul de vizitare a fost prelungit față de edițiile anterioare, Târgul de Cariere desfășurându-se acum între orele 11.00 – 19.00 în ambele zile, pentru a le face mai facil accesul la eveniment și candidaților care lucrează. Tinerii cu studii superioare, absolvite sau în curs, cu sau fără experiență de muncă, sunt candidații vizați de companiile angajatoare.

Organizatorii mai propun participanților traininguri și seminarii pe tema găsirii vocației și a progresului rapid în carieră, dar și sesiuni de consultanță unu-la-unu în carieră, în cadrul Atelierului de Cariere. Participarea la aceste evenimente este gratuită, iar în cadrul lor participanții vor putea afla cum să se integreze rapid la birou, cum să lucreze mai bine cu managerii și vor putea să se inspire din poveștile invitaților speciali. O altă noutate constă în implementarea sistemului Smart CV, datorită căruia candidații nu mai au nevoie de a-și aduce CV-ul în mai multe exemplare, în timp ce angajatorii scapă de problema tradițională „a teancului de CV-uri”. Practic, sistemul Smart CV permite scanarea CV-ului, care se stochează automat în baza de date a angajatorului, cu condiția ca CV-ul să fie în formatul eJobs.ro.

Ultima oră