şova: numai după 1 decembrie vom şti dacă construim autostradă între sibiu şi piteşti sau sibiu şi braşov

Ministru delegat pentru proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine, Dan Şova, prezent joi, 31 octombrie, la Sibiu, la o întâlnire de lucru cu reprezentanţii regionali ai Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNDANR), a declarat că încă nu s-a luat o decizie în ceea ce priveşte legătura pe autostradă dintre Sibiu şi Braşov.

“O să putem să vă spunem exact după data de 1 decembrie, când o să se stabilească ce proiecte finanţăm pe 2014-2020. Deocamdată o să încercăm să facem proiectul de fezabilitate pe autostrada Sibiu-Piteşti, dar trebuie să rezolvăm o problemă de o moşternire extraordinară de la doamna Boagiu (fostul ministru Anca Boagiu n.r.), care ne-a dat un studiu de fezabilitate de 28 de milioane de euro şi eu nu pot să fac aşa ceva. Va trebui să recalculăm, să refacem o licitaţie”, a declarat Dan Şova.

În acest sens, politicienii locali au făcut lobby la Bucureşti pentru varianta construirii unei autostrăzi între Sibiu şi Braşov, în detrimetrul celei dintre Sibiu şi Piteşti, aceasta din urmă fiind mai costisitoare.

Această variantă, Sibiu-Braşov, nu este însă agreată şi de Comisia Europeană, care a anunţat că finanţarea va merge finalizarea Coridorului IV pan-european,

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

şova: numai după 1 decembrie vom şti dacă construim autostradă între sibiu şi piteşti sau sibiu şi braşov  şova: numai după 1 decembrie vom şti dacă construim autostradă între sibiu şi piteşti sau sibiu şi braşov  şova: numai după 1 decembrie vom şti dacă construim autostradă între sibiu şi piteşti sau sibiu şi braşov

Ultima oră

Comentariul meu