ministrul teodorovici la mediaş: “românia va absorbi, în următorii ani, fonduri în sumă de 43 miliarde euro”

Municipiul de pe Târnava Mare a fost pentru trei zile punctul de interes a unei bune părţi a reprezentanţilor camerei superioare a Parlamentului României, nu mai puţin de 40 de senatori social-democraţi în frunte cu liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu.

Alături de aceştia a venit, miercuri seara, şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, cel care – la miezul nopţii – vizita staţia de tratare a apei, probabil cea mai modernă din ţară, ba chiar din sud-estul Europei, după cum a conchis reprezentantul firmei care s-a ocupat de proiectarea lucrării, Veolia Water Solution & Technologies Romania.

La conferinţa de presă premergătoare tăierii panglicii inaugurale a staţiei de tratate a apei şi a celei de epurare, ministrul Teodorovici s-a arătat încântat de faptul că respectiva lucrare, în valoare de aproape 90 milioane de euro a putut fi realizată prin accesarea de fonduri europene.

Sursa citată a anunţat în premieră că, în următoarea perioadă de timp, România va absorbi circa 43 de miliarde euro de astfel de fonduri nerambursabile, graţie şi unei contribuţii a domniei sale legate de simplificarea accesării acestora şi înlăturarea elementelor discriminatorii, respectiv renunţarea la instituirea unei garanţii bancare pentru persoanele fizice participante şi nereturnarea

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

ministrul teodorovici la mediaş: “românia va absorbi, în următorii ani, fonduri în sumă de 43 miliarde euro”  ministrul teodorovici la mediaş: “românia va absorbi, în următorii ani, fonduri în sumă de 43 miliarde euro”  ministrul teodorovici la mediaş: “românia va absorbi, în următorii ani, fonduri în sumă de 43 miliarde euro”

Ultima oră

Comentariul meu