VIDEO: Vioara lui George Enescu, i-a încântat pe răşinăreni într-un recital inedit în muzeul de etnografie

Zeci de răşinăreni s-au bucurat în seara de luni, 28 octombrie, de un concert inedit de vioară şi pian, cu atât mai mult cu cât vorbim de vioara pe care a cântat George Enescu, iar locul desfăşurării recitalului a fost muzeul de etnografie din centrul satului.

Abia sosită din turneul Duelul Viorilor, vioara Guarneri del Gesu, datată 1730, ce i-a aparţinut lui George Enescu şi care, în prezent, se află în posesia lui Gabriel Croitoru, a fost vedeta serii la Răşinari, al doilea recital de acest gen din judeţul Sibiu, după Slimnic.

Trăind pentru al doilea an experienţa bucuriei oamenilor care în mod obisnuit nu au posibilitatea să meargă într-o sală de concert, Gabriel Croitoru a vorbit despre experienţa sa în turneele prin satele Romaniei şi despre recitalul de la Răşinari.

IMG_4835

“Mă bucur că sunt aici, împreună cu colegul meu Horia Mihail, facem cu plăcere acest periplu prin ţară. Este vorba de o promovare a muzicii simfonice şi a muzicii de cameră, călcăm pe urmele lui George Enescu, pe unde s-a putut, pe unde am fost mai bine primiţi şi, iată că publicul apreciază o muzică de

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

VIDEO: Vioara lui George Enescu, i-a încântat pe răşinăreni într-un recital inedit în muzeul de etnografie  VIDEO: Vioara lui George Enescu, i-a încântat pe răşinăreni într-un recital inedit în muzeul de etnografie  VIDEO: Vioara lui George Enescu, i-a încântat pe răşinăreni într-un recital inedit în muzeul de etnografie

Ultima oră