Centrul Cultural Latino-American din cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu organizează, în perioada 28.10.2013 – 03.11.2013, Săptămâna Filmului Latino- American.
Evenimentul este organizat cu sprijinul GRULAC – Grupul Ambasadorilor din Statele Americii Latine și Caraibelor, a cărui președinte este Ambasada Chile, prin Excelența Sa dna Ambasador María Eliana Cuevas Bernales şi al Facultăţii de Drept din Sibiu.
Festivitatea de deschidere va avea loc în Aula Magna a Facultății de Drept în data de 28.10.2013, la ora 17:00. La ceremonie vor participa Ambasadorul Statelor Unite Mexicane – Excelenţa Sa Agustin Guiterrez Canet, precum și conducerea Universităţii ”Lucian Blaga” din Sibiu şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.
Evenimentul se va desfășura în Aula Magna a Facultății de Drept, din Calea Dumbrăvii Nr. 34 și constă în rularea unor filme artistice puse la dispoziție de Ambasadele Americii Latine la București, în fiecare seară de la ora 18.00.
Ianugurarea oficială a Centrului Cultural Latino-American a avut loc în octombrie 2011. Rezultat al relaţiilor de parteneriat existente între România şi statele Americii Latine, Centrul Cultural are menirea de a realiza proiecte culturale și de cercetare commune, precum şi de a sprijini schimburi de experienţă şi material bibliografic. Centrul Cultural Latino-American are, de asemnea, rolul de a face cunoscută publicului șibian cultura latino-americană.