35 de lideri ai planetei au fost supravegheaţi de agenţia naţională americană pentru securitate (nsa)

Potrivit Mediafax, un oficial al administraţiei americane a transmis numerele de telefon a 35 de lideri ai planetei Agenţiei Naţionale americane pentru Securitate (NSA), care le-a pus sub ascultare, a dezvăluit joi The Guardian citând documente oferite de Edward Snowden.

Aceste informaţii intervin în contextul în care Germania se arată scandalizată de dezvăluirile referitoare la o posibilă supraveghere de către Statele Unite a telefonului mobil al cancelarului Angela Merkel.

Reacţionând la indignarea Berlinului, Jay Carney, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, a refuzat să comenteze dacă serviciile secrete americane au interceptat în trecut convorbirile telefonice ale cancelarului Germaniei.

Potrivit noilor documente publicate în cotidianul britanic, NSA “a interceptat convorbirile telefonice a 35 de lideri ai planetei, după ce un oficial al administraţiei americane i-a transmis numerele de telefon”.

La originea acestor dezvăluiri se află fostul consultant al NSA Edward Snowden, refugiat în prezent în Rusia.

Potrivit acestui document intern, care datează din 27 octombrie 2006, NSA “încurajează oficiali de rang înalt din cadrul Executivului să partajeze agendele lor de adrese cu agenţia”.

Unul dintre aceşti oficiali a transmis NSA “200 de numere, dintre care 35 ale liderilor planetei”, menţionează membri NSA într-un document. Totuşi, ei subliniază că aceste interceptări au dat

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

35 de lideri ai planetei au fost supravegheaţi de agenţia naţională americană pentru securitate (nsa)  35 de lideri ai planetei au fost supravegheaţi de agenţia naţională americană pentru securitate (nsa)  35 de lideri ai planetei au fost supravegheaţi de agenţia naţională americană pentru securitate (nsa)

Ultima oră

Comentariul meu