proiectul educaţional “obiect şi poveste. teatru de umbre la muzeul astra” se încheie

Etapa finală a proiectului educaţional “Obiect şi poveste. Teatru de umbre la Muzeul ASTRA”, inclus în Agenda Culturală 2013, Sibiu SMART, se încheie la sfârşitul lunii octombrie.

Astfel, în data de 1 noiembrie, de la ora 13:00, în sala de expoziţii a Casei Artelor, Piaţa Mică, nr. 21, va avea loc lansarea publicaţiei şi a DVD-ului cu numele proiectului.

Publicaţia prezintă etapele desfăşurării proiectului de la crearea siluetelor, la mânuirea acestora şi exersarea interpretării rolurilor, în cadrul repetiţiilor organizate în cabinetul de pedagogie muzeală, şi până la prezentarea spectacolelor în faţa publicului.

Proiectul a avut drept scop valorificarea patrimoniului material şi imaterial al Muzeului ASTRA printr-un program de educaţie muzeală. În cursul anului 2013, sub îndrumarea reprezentanţilor Muzeului ASTRA şi ai Departamentului de Artă Teatrală din cadrul ULB Sibiu, două grupe de elevi ai liceului Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” şi ai Şcolii Gimnaziale Cristian, coordonaţi de profesorii lor, au creat două spectacole de teatru de umbre: “Povestea morii” şi “Greucenu”.

Cele două reprezentaţii s-au desfăşurat pe 18 mai 2013, în cadrul Nopţii Europene a Muzeelor şi pe 14 iunie în cadrul expoziţiei “A ctitori A zidi…A deveni”.

foto: CNM ASTRA, premierea participantilot la proiect

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

proiectul educaţional “obiect şi poveste. teatru de umbre la muzeul astra” se încheie  proiectul educaţional “obiect şi poveste. teatru de umbre la muzeul astra” se încheie  proiectul educaţional “obiect şi poveste. teatru de umbre la muzeul astra” se încheie

Ultima oră

Comentariul meu