Ce intervenţii în carosabil și lucrări la reţele s-au efectuat în 2013 la Sibiu

Anul 2013 a fost un an foarte important pentru lucrările de investiţii iniţiate de Primăria Sibiu pentru modernizarea, reabilitarea sau repararea unor străzi din Sibiu. De asemenea, acest an a însemnat importante lucrări la reţelele de apă, canal şi gaz.

“DPC a avut anul acesta o misiune dificilă, pe comenzile de refacere a carosabilului în urma intervenţiilor la reţele figurând peste 960 de puncte. Din acestea DPC a reuşit să refacă aproximativ jumătate, restul refacerilor urmând să fie programate pentru anul următor. Dincolo de discomfortul care a decurs din aceste lucrări, sibienii beneficiază ca urmare a acestora de o calitate mai bună a serviciilor” a declarat primarul Klaus Iohannis.

Dacă anii trecuţi intervenţiile la reţeaua de gaz erau cele mai numeroase, anul acesta intervenţiile pentru repararea defectelor la reţeaua de apă şi canalizare au însemnat peste 506 de puncte în care s-a intervenit în carosabil, trotuare sau zone verzi. DPC a refăcut carosabilul în 200 dintre aceste puncte.

În 2013 intervenţiile pentru remedierea defectelor survenite la reţeaua de gaz au însumat 354 de puncte în care s-a lucrat. DPC a reuşit să refacă partea afectată a carosabilului în 169 dintre aceste puncte.

La toate acestea se adaugă 27 de intervenţii efectuate pentru lucrări la reţeaua electrică, din care DPC a refăcut 16 şi 62 de avize de săpătură emise pentru cetăţeni pentru diverse lucrări.

 

Ultima oră