Primăria investește 8,4 milioane de lei într-un centru de cercetare la Spitalul de Pediatrie Sibiu

Construcţia acestui Centru de Cercetare şi Telemedicină în bolile neurologice la copii este un proiect promovat de Spitalul de Pediatrie Sibiu, valoarea estimată a proiectării şi lucrărilor fiind estimată la 8.413.492 lei.

Finanţarea pentru acest contract este asigurată prin Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”, Axa Prioritară 2 – Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare, „Operaţiunea 2.2.1: Dezvoltarea infrastructurii CD existente şi crearea de noi infrastructuri CD (laboratoare, centre de cercetare)”.

Serviciile licitate includ pe de o parte elaborarea proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie pentru această investiţie, dar şi lucrările de construcţie propriu-zisă: demolarea corpului B existent şi construirea unei noi clădiri alcătuită din demisol, parter, două etaje şi mansardă şi amenajarea reţelelor de utilităţi.

Data limită până la care se vor primi oferte este 1 noiembrie 2013.

Obiectivul proiectului constă în construcţia unei clădiri corespunzătoare pentru activităţi de cercetare în medicina neurologică pediatrică, clădire ce va avea o suprafaţă de aproximativ 1.300 metri pătraţi şi crearea a cinci departamente de cercetare: compartimentul de neuroradiologie; compartimentul de genetică, boli metabolice şi cercetare a patologiei pediatrice coexistente sau induse de bolile neurologice; compartimentul clinic de neurologie pediatrică; compartimentul de cercetare în neurologie şi polisomnografie şi compartimentul de telemedicină şi educaţie medicală.

Implementarea acestui proiect va crea premisele creşterii calităţii şi nivelului cercetării şi capacităţii de diagnosticare şi tratament în neurologia pediatrică,  scăderii mortalităţii şi morbidităţii infantile cauzate de afecţiunile neurologice, promovării de noi standarde terapeutice în afecţiunile neurologice, va stimula formarea profesională a tinerilor cercetători şi doctoranzi în domenii de interes naţional şi european şi va crea noi locuri de muncă, generând şi o creştere a calităţii şi o diversificare a procesului de invăţământ, precum şi de modernizare a Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu

Ultima oră