În perioada următoare, Primăria oraşului Avrig (Serviciul Public pentru Asistenţă Socială Avrig) va începe distribuirea ajutoarelor alimentare de la Uniunea Europeană, primite prin Planul European de Ajutoare Alimentare în beneficiul Persoanelor Defavorizate (PEAD).

Anul acesta vor fi distrbuite 9 produse alimentare. Astfel, fiecare beneficiar va primi făină albă- 18 kg, mălai- 9 kg, paste făinoase- 0,500 kg (o pungă), ulei-6 litri, roşii în suc propriu- 0,800 kg (o cutie), zacuscă-0,800 kg (2 borcane), conservă porc- 1,200 kg (4 con-serve), miere- 0,250 kg (un borcan) şi zahăr- 3kg.

Vor beneficia de aceste ajutoare alimentare familiile şi persoanele singure care au stabilit, prin dispoziţia scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001, şomerii care beneficiază de indemnizaţia de şomaj acordată potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002, şomeri care nu beneficiază de indemnizaţie, pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei/lună, persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, neinstituţionalizate, persoane care beneficiază de alte drepturi (invalizi, veterani, văduve de război, persecutaţi politic, revoluţionari) ale căror venituri cumulate, obţinute exclusiv din aceste legi, se află sub 400 lei/lună.

Listele cu persoanele ce

Citește mai departe pe: STIRI AVRIG

alimente pentru persoanele defavorizate  alimente pentru persoanele defavorizate  alimente pentru persoanele defavorizate

Ultima oră

Comentariul meu