rețeaua națională de colectare rorec se extinde și la sibiu

Sibiul se alătură Reţelei Naţionale de Colectare, un proiect inițiat de Asociaţia RoRec în parteneriat cu autorităţile locale pentru crearea unei infrastructuri de colectare a deşeurilor provenite din echipamente electrice şi electronice (DEEE) accesibilă unui număr cât mai mare de cetățeni.

rețeaua națională de colectare rorec se extinde și la sibiu

 

Centrul de colectare DEEE din Sibiu va fi inaugurat vineri, 18 octombrie 2013 și este al 26-lea din Rețeaua Națională de Colectare RoRec. Acesta este situat în Sibiu, pe strada Henri Coandă (lânga Trans Agape) şi oferă un serviciu coerent pentru sibienii care vor să renunțe la deșeurile electrice în mod corect, respectând comunitatea din care fac parte, legislația și mediul înconjurător. În plus, centrul de colectare de la Sibiu va fi primul din România 100% ”green”, pentru că energia electrică necesară este asigurată printr-o baterie de panouri fotovoltaice, cu gestiune automată.

 

“Mulţumim autorităţilor locale care răspund pozitiv într-un număr tot mai mare iniţiativei noastre. Pentru noi este un semnal clar că tot mai mulţi cetăţeni conştientizează importanţa pe care o au colectarea şi reciclarea corectă a acestor deşeuri, o acţiune firească pentru bunul mers al oricărei comunităţi.”, a declarat Liviu Popeneciu, preşedinte  al Asociaţiei Române pentru Reciclare RoRec.

 

„Sprijnul nostru, al administrației locale, pentru acest proiect a constat în punerea la dispoziție a terenului pe care centrul de colectare a deșeurilor electronice și electrocasnice RoRec a fost amenajat. Sibienii au acum la dispoziție acest centru unde pot aduce electronicele și electrocasnicele pe care nu le mai folosesc. Operatorul RoRec va avea grijă ca aceste deșeuri să fie gestionate corespunzător, protejând mediul. Sibiul își dorește să devină un oraș prietenos cu mediul, un oraș SMART, care își folosește eficient resursele, dar își protejează mediul. Îi invit pe sibieni să folosească acest centru,” a declarat Klaus Iohannis, primarul Municipiului Sibiu.

 

Lansarea acestui centru este însoțită de acţiuni pentru antrenarea populaţiei, cu scopul de a înţelege mai bine şi a conştientiza importanţa pe care colectarea selectivă a acestor deşeuri o are pentru comunitate. Astfel, sâmbătă și duminică, 19-20 octombrie 2013, vor avea loc acţiuni de colectare de la domiciliu şi de la instituţii, precum şi colectarea la noul centru si la alte 10 puncte provizorii din municipiu. Astfel la cele 11 punctele de colectare, se pot preda deșeuri electrice pe 19 și 20 octombrie, între orele 10.00-18.00 si vor fi amplasate in toate cartierele sibiene.

Pentru programarea comenzilor de colectare gratuită de la domiciliu, instituție sau sediu de firmă a deşeurilor electrice grele sau voluminoase, în zilele de 19 și 20 octombrie a.c., cetăţenii sunt invitaţi să apeleze, zilnic între orele 9.00-17.00, numărul  0756 036 208, disponibil permanent, sau la TelVerde 0800 444 800, în regim gratuit.

Toți deponenții vor participa la tombola cu premii oferite de producatorii Philips și Candy – 3 frigidere, 3 mașini de spălat, 5 cuptoare cu microunde digitale și 5 aspiratoare. Premiile vor fi oferite prin tragere la sorți care va avea loc duminică, 20 octombrie 2013, începând cu ora 19.00, la standul RoRec ce va fi amplasat lângă Primăria Sibiu.

 

Sibienii vor avea prilejul să sărbătorească lansarea acestui nou serviciu în seara zilei de 19 octombrie 2013, la concertul “Recycling Rocks!“, cel mai green eveniment al anului, începând cu ora 19.00, în Piața Mică din Sibiu, alături de Domino și Cargo

Ultima oră

Comentariul meu

Publică