Expoziţie de acuarele şi desene, la Biblioteca ASTRA, la împlinirea a 50 de ani de existenţă a Muzeului în aer liber

Arhitectul Victor Moraru vernisează luni, 14 octombrie, de la ora 11, la parterul Corpului B al Bibliotecii Judeţene ASTRA din Sibiu, expoziţia „Peisaj şi patrimoniu rural în pădurea Dumbrava”.

Expoziţie de acuarele şi desene, la Biblioteca ASTRA, la împlinirea a 50 de ani de existenţă a Muzeului în aer liber

Sub titlul ”Peisaj şi patrimoniu rural în Pădurea Dumbrava” cele 29 de acuarele şi desene vor să surprindă, la împlinirea a 50 de ani de existenţă a Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale ”ASTRA” din Dumbrava Sibiului, legătura dintre teritoriul muzeului, definit de factorii naturali şi patrimoniul cultural rural cuprins în exponatele acestuia.

“Această relaţie generează un tot unitar fermecător, inconfundabil, unanim recunoscut şi apreciat de orice vizitator, fiind opera celor care au întemeiat, organizat şi desăvârşit de-a lungul unei jumătăţi de veac acest muzeu unic”, spune arhitectul Victor Moraru.

Lucrările vor fi expuse până în data de 20 octombrie.

Expoziţia este organizată de Filiala Judeţeană Sibiu a Uniunii Arhitecţilor din România (UAR) , Consiliul Judeţean Sibiu şi Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu.

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

Expoziţie de acuarele şi desene, la Biblioteca ASTRA, la împlinirea a 50 de ani de existenţă a Muzeului în aer liber  Expoziţie de acuarele şi desene, la Biblioteca ASTRA, la împlinirea a 50 de ani de existenţă a Muzeului în aer liber  Expoziţie de acuarele şi desene, la Biblioteca ASTRA, la împlinirea a 50 de ani de existenţă a Muzeului în aer liber

Ultima oră

Comentariul meu

Publică