topul mârlanilor: cu mașina de la konvekta parcată în mijlocul străzii la piața cibin

Nesimțirea nu are limite și crește de la o zi la alta. Un șofer de microbuz a lăsat mașina parcată în așa fel încât colegii din trafic să facă adevărate manevre ca să treacă pe lângă el.

După amiază de toamnă. Trafic intens la Piața Cibin. Deodată circulația auto se blochează. Interescțiile din zonă la fel. Ne întrebăm și noi oare de ce. Mergând pe lângă piață am descoperit și motivul.

Șoferul microbuzului B – 03 – AUA, a lăsat mașina pe avarii, parcată în așa fel încât circulația pe lângă autoturismul lui să fie extrem de îngreunată.

Cei care au avut mașini mici au trecut cu greutate pe lângă microbuz, dar cei cu mașini de teren au avut nevoie să își rabateze oglinzile și să încerce să treacă fără să lovească mașina din dreapta, parcată regulamentar.

Claxoanele colegilor din trafic nu l-au impresionat deloc pe ”bravul”șofer, care nu s-a sinchisit să își ia de acolo mașina.


Ia atitudine şi fă împreună cu Ora de Sibiu recensământul nesimţitilor, mitocanilor, mârlanilor sau cum vrei să le mai spui celor de ale căror gesturi şi comportament pe stradă, în trafic, în autobuz şi în cele mai neaşteptate alte locuri te loveşti zilnic.

Împreună îi arătăm lumii

Citește mai departe pe: Topul Marlanilor

topul mârlanilor: cu mașina de la konvekta parcată în mijlocul străzii la piața cibin  topul mârlanilor: cu mașina de la konvekta parcată în mijlocul străzii la piața cibin  topul mârlanilor: cu mașina de la konvekta parcată în mijlocul străzii la piața cibin

Ultima oră

Comentariul meu