Peste 1.000 de oameni au mers vineri seară ca să vadă pe viu cele două concerte susținute cu ocazia împlinirii a 5 ani de Oldies Pub în Sibiu. Guess Who a urcat primul pe scenă, iar apoi ”dis de dimineață”, GrasuXXL a continuat spectacolul.
Super distracție în acest weekend la Sibiu.
Oldies Pub a fost neîncăpător pentru apetitul de distracție al sibienilor care au mers vineri seară să vadă concertele programate în locația care face în această toamnă vârsta de 5 ani.
Hiturile lui Guess Who s-au făcut auzite în jurul orei 1.00, iar toată lumea a fredonat alături de acesta și band-ul său, piesele care l-au făcut cunoscut în România în ultimii ani.
După o mică pauză pe scenă a urcat nimeni altul decât GrasuXXL.
Cunoscut prin stilul său nonconformist și limbajul ”deschis” pe care îl folosește, artistul a ridicat oamenii în picioare, cu un spectacol gustat din plin de asistență.
foto: Oldies Pub