ANM anunţă patru zile „reci”: temperaturile vor fi cu până la 15 grade mai scăzute decât cele normale

Reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) anunţă vreme deosebit de rece pentru toată ţara, în următoarele patru zile, cu temperaturi mai mici cu până la 15 grade faţă de cele normale pentru începutul lunii octombrie.

ANM a emis o iformare meteorologică prin care anunţă că în perioada 2-5 octombrie, vântul va avea intensificări temporare în regiunile estice, cu viteze de 45 – 50 km/h la rafală şi trecător, mai ales în zona litoralului, 60 – 70 km/h.

În intervalul menţionat, vremea se va menţine deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării, cu valori termice care se vor situa cu 10 – 15 grade sub mediile multianuale ale primei decade a lunii octombrie.

Temperaturile minime nocturne vor fi negative, îndeosebi în regiunile intracarpatice, favorizând local producerea brumei.

La munte va mai ninge slab în prima parte a intervalului, iar trecător, în zona subcarpatică, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Meteorologii anunţă pentru Sibiu, miercuri, temperaturi de până la 9 grade Celsius.

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

ANM anunţă patru zile „reci”: temperaturile vor fi cu până la 15 grade mai scăzute decât cele normale  ANM anunţă patru zile „reci”: temperaturile vor fi cu până la 15 grade mai scăzute decât cele normale  ANM anunţă patru zile „reci”: temperaturile vor fi cu până la 15 grade mai scăzute decât cele normale

Ultima oră