S-a deschis noul an universitar. Bondrea: „Cri, cri, cri, toamnă gri/Nu credeam c-o să mai vii!”

Ceremonia de deschidere a anului universitar a avut loc, la Sibiu, luni, 30 septembrie, în curtea interioară a Facultăţii de Inginerie a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), de la ora 19, după ce ploaia a anulat festivitatea programată iniţial de la ora 12.

Pentru a doua oară, după anul trecut, la ceremonie au participat studenţi şi cadre didactice ale Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Universitatea Româno-Germană din Sibiu, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” şi Universitatea Alma Mater Sibiu.

În curtea facultăţii a fost montat un cort şi o scenă acoperită ce au permis desfăşurarea ceremoniei.

Primul care a deschis şirul discursurilor a fost rectorul ULBS, prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea, care a urat bun venit studenţilor şi succes în noul an universitar, care a început discursul cu versurile din „Balada unui greier mic”, de George Topârceanu, stârnind amuzamentul celor prezenţi.

“Parafrazându-l pe Topârceanu, aş spune Cri, cri, cri, toamnă gri, Nu credeam c-o să mai vii!. Iată, toamna rece şi ploioasă a venit în Sibiu, dar aşa cum greierele ar fi trebuit să pună bob pe bob şi noi începem un an universitar în oraşul fostă şi actuală capitală culturală a Europei, Sibiul.

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

S-a deschis noul an universitar. Bondrea: „Cri, cri, cri, toamnă gri/Nu credeam c-o să mai vii!”  S-a deschis noul an universitar. Bondrea: „Cri, cri, cri, toamnă gri/Nu credeam c-o să mai vii!”  S-a deschis noul an universitar. Bondrea: „Cri, cri, cri, toamnă gri/Nu credeam c-o să mai vii!”

Ultima oră