Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi la Sibiu. Vezi când și unde!

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează vineri, 27 septembrie 2013, „Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi” în Sibiu (la Universitatea ALMA MATER, la sediul din str. Calea Dumbrăvii, nr. 28-32) şi Mediaş (la Casa Schuller, str. Piaţa Regele Ferdinand, nr. 16), începând cu ora 10.

Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi la Sibiu. Vezi când și unde!

Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creşterea gradului de ocupare pentru absolvenţi, nefiind excluse alte categorii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, prin întâlnirea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, în condiţiile unei concurenţe loiale  şi transparente, care să permită realizarea unui echilibru între acestea în timpul cel mai scurt.

Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una din instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat sau particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.

Agenţii economici care vor participa la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi vor avea prilejul să-şi recruteze personalul direct, fără intermediari, în funcţie de cerinţele concrete ale locului de muncă pe care îl oferă. Participarea, atât a reprezentanţilor agenţilor economici cât şi a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, este gratuită. În cadrul acţiunilor întreprinse de AJOFM Sibiu în vederea identificării locurilor de muncă vacante au fost trimise invitaţii unui număr de 50 de agenţi economici din judeţ. Până la această dată 26 dintre aceştia au confirmat deja participarea la bursă, (14 la Sibiu şi 12 la Mediaş) punând la dispoziţie 175 de locuri de muncă vacante. Cele mai multe locuri de muncă sunt pentru persoane fără studii superioare şi se adresează meseriilor/calificărilor următoare: operator montaj linii automate, muncitor necalificat la asamblarea-montarea pieselor, confecţioner art. din piele şi înlocuitori, muncitor necalificat în industria confecţiilor, electrician, sudor, frezor universal,mecanic auto, electrician şi altele, oferta fiind completata de 24 locuri de muncă pentru persoanele cu studii superioare: inginer mecanic, inginer de sistem software, inginer electronist, inginer producţie, inspector resurse umane. Datele sunt preliminare, urmând ca până la data desfăşurării bursei numărul agenţilor economici participanţi şi al locurilor de muncă să crească. În acest sens, angajatorii care doresc să participe la bursă pot să contacteze Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu, str. Morilor nr. 51 A, tel/fax 0269- 210882 sau 0269-230089 sau Agenţia Locala pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mediaş, str. Aurel Vlaicu nr.  31-33 tel. 0269 – 843731.

La bursa dedicată absolvenţilor organizată anul trecut, s-au prezentat 33 de agenţi economici care au oferit 500 de locuri de muncă şi 78 de absolvenţi şi-au găsit un loc de muncă.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică