Terasele din Sibiu au „adus” Primăriei peste 700.000 lei, din taxa de ocupare a domeniului public

60 terase au fost amplasate în centrul oraşului, dar şi în cartiere, de la începutul verii, anunţă reprezentanţii Primăiei municipiului Sibiu, ocupând o suprafaţă de 2.700 de metri pătraţi.

Cele mai multe dintre acestea funcţionează în zona centrală a oraşului. 14 terase sunt pe strada Nicolae Bălcescu, 18 în Piaţa Mică şi alte 12 terase în Piaţa Mare. Alte 16 terase se află în cartierele oraşului.

Comercianţii au achitat o taxă de ocupare a domeniului public, suma totală încasată până în luna septembrie fiind de 701.215 lei.

„Municipalitatea a sistematizat aceste spaţii, planificând cu grijă amplasarea acestora, dar şi aspectul lor, astfel încât terasele să nu împiedice circulaţia pietonilor şi să contribuie la imaginea bună a centrului istoric. Serviciul de Administrare a Domeniului Public şi Privat a urmărit constant respectarea regulilor de funcţionare a teraselor pe domeniul public, în 37 de cazuri fiind necesară aplicarea de sancţiuni contravenţionale”, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Sibiu, Mirela Gligore.

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

Terasele din Sibiu au „adus” Primăriei peste 700.000 lei, din taxa de ocupare a domeniului public  Terasele din Sibiu au „adus” Primăriei peste 700.000 lei, din taxa de ocupare a domeniului public  Terasele din Sibiu au „adus” Primăriei peste 700.000 lei, din taxa de ocupare a domeniului public

Ultima oră

Comentariul meu

Publică