lss voința are un nou antrenor și obiective mărețe în noul sezon

LSS Voinţa Sibiu va debuta în sezonul 2013/2014 al Ligii a IV-a, sâmbătă, 14 septembrie, ora 11.00, în deplasare, în compania echipei Măgura Cisnădie. Ediţia din acest an a eşalonului 4 reuneşte la start 12 echipei din întreg judeţul Sibiu.

Suporterii sibieni se vor deplasa în mod organizat la acest joc, în număr mare, punctul de întâlnire fiind intersecţia străzilor calea Cisnădie – Siretului, ora 10.00.

Parteneriat pentru echipa de juniori

De la ora 09.00, pe acelaşi stadion, Textila din Cisnădie, este programat jocul similar al echipelor de juniori ce reprezintă cele două cluburi. LSS Voinţa a concretizat un parteneriat cu nou înfiinţatul club Viitorul Sibiu care va sprijini formaţia alb-verde cu juniori 14-15 ani.

Antrenor nou

Începând din această vară, LSS Voinţa Sibiu se află sub pregătirea lui Adrian Fuşle-Ţană. Adrian a pregătit în trecut echipa de republicani a CSU Voinţa Sibiu iar, printre altele a ocupat postul de antrenor secund al loturilor naţionale de fotbal ale României U17 şi U19 între 2008 şi 2011.Adrian Fuşle are 35 de ani. Colaborarea dintre Nicolae Grigore şi LSS Voinţa Sibiu s-a încheiat amiabil la sfârşitul campionatului trecut. LSS mulţumeşte în mod deosebit fostului căpitan al CSU Voinţa pentru sprijinul oferit la început de drum.

Petrecerea suporterilor

Joi, 12 septembrie, ora 19.00, sunt invitaţi toţi suporterii echipei LSS Voinţa Sibiu alături de jucătorii echipei, antrenorul Adrian Fuşle-Ţană şi antrenorul echipei de juniori, Cristian Cotoară, la Andiamo (bulevardul Victoriei, lângă bazinul Olimpia) pentru o seară alb-verde. Pregătim atmosfera pentru Cisnădie, ne cunoaştem, cântăm! Ţinută obligatorie, fular alb-verde, sau orice alt accesoriu în culorile echipei. Tot joi se va realiza şi o strângere de fonduri pentru renovarea vestiarului.

Renovăm vestiarul

Suporterii sibieni vor renova vestiarul care le-a fost atribuit în incinta stadionului. Pentru aceasta se realizează o strângere de fonduri la întâlnirea suporterilor cu jucătorii, joi, ora 19.00, la Andiamo. Orice altă donaţie în materiale este binevenită (vopsea, var, pensule etc.), pentru aceasta ne puteţi contacta pe facebook.com/Vointa.Sibiu, e-mail: lssvointasibiu@yahoo.com sau telefonic, 0742 151 589 – Sergiu Rizea.

Magazin al suporterilor

LSS Voinţa Sibiu a realizat un parteneriat cu un magazin online pentru deschiderea unui magazin dedicat suporterilor. Fulare, eşarfe, tricouri originale ale echipei, obiecte personalizate, toate sunt la dispoziţia suporterilor alb-verzi pe site-ul www.vointasport.ro

Membri cotizanţi lunar. 1 fanion gratis la înscriere

Campania „membrilor fondatori” realizată de LSS Voinţa Sibiu în primele 6 luni de la înfiinţare s-a încheiat, 179 de suporteri şi-au achiziţionat certificatul unic de membru fondator, iniţiativă care a strâns o parte din fondurile necesare punerii bazei proiectului. Începând din luna august, a demarat campania Membrilor cotizanţi ai clubului. 20 de lei pe lună este cotizaţia prin care 36 de suporteri susţin deja LSS Voinţa Sibiu. Primii 20 de noi membri cotizanţi vor primi un fanion LSS Voinţa gratis la înscriere.

 

Ultima oră

Comentariul meu