Alimentarea cu gaz va fi oprită mai multe ore, luni și marți, în Sibiu. Vezi care sunt străzile

Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat luni şi marţi pe mai multe străzi din municipiul Sibiu pentru cuplarea unor noi conducte şi branşamente la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, după cum anunță reprezentanții E.ON Gaz Distribuţie.

Astfel, luni, 9 septembrie, începând cu ora 09.00, în cartierul “Dioda”, blocurile de pe străzile Calea Dumbrăvii şi V. Milea, alimentarea cu gaz va fi oprită.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 18.00.

Marţi, 10 septembrie, începând cu ora 09.00, sistarea se va face pe următoarele străzi: Al. Filozofilor, Darstelor, Pânzarilor, Cojocarilor, P-ţa Armelor, Măsarilor, Moş Ioan Roată, Tg. Vinului, Tg. Peştelui, Dogarilor, Croitorilor, Turnului, Pasajul Scărilor, Valea Mare, V. Tordoşan, R. Korsakov, Plopilor, Vopsitorilor, Faurului, Pulberăriei, A. Odobescu şi K. Hass.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 18.00.

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

Alimentarea cu gaz va fi oprită mai multe ore, luni și marți, în Sibiu. Vezi care sunt străzile  Alimentarea cu gaz va fi oprită mai multe ore, luni și marți, în Sibiu. Vezi care sunt străzile  Alimentarea cu gaz va fi oprită mai multe ore, luni și marți, în Sibiu. Vezi care sunt străzile

Ultima oră

Comentariul meu

Publică