peste 340 de sancţiuni pentru depăşirea vitezei legale, în trei zile. 16 permise de conducere au fost suspendate

La nivelul judeţului Sibiu, în perioada 29 – 31 august, poliţiştii sibieni au desfăşurat acţiuni preventive pentru reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora, produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză.

În trei zile, poliţiştii au aplicat peste 500 de sancţiuni contravenţionale şi au ridicat în vederea suspendării 16 permise de conducere.

În cadrul acţiunilor poliţiştii au utilizat toate echipamentele de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor din dotare amplasate în sistem „cascadă”. La activităţi au fost angrenaţi şi poliţiştii de ordine publică.

Acţiunea s-a soldat cu constatarea a 14 infracţiuni, toate la regimul circulaţiei rutiere.

De asemenea, au fost aplicate 522 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 54.620 de lei, din care 348 pentru viteză peste limita legală.

Totodată, poliţiştii au reţinut 16 de permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, patru pentru depăşire neregulamentară, patru pentru consum de alcool, trei pentru neacordare de prioritate vehiculelor urmată de tamponare şi unul pentru viteză.

Totodată, poliţiştii au retras 10 certificate de înmatriculare.

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

peste 340 de sancţiuni pentru depăşirea vitezei legale, în trei zile. 16 permise de conducere au fost suspendate  peste 340 de sancţiuni pentru depăşirea vitezei legale, în trei zile. 16 permise de conducere au fost suspendate  peste 340 de sancţiuni pentru depăşirea vitezei legale, în trei zile. 16 permise de conducere au fost suspendate

Ultima oră

Comentariul meu