VIDEO – Peste 20.000 de localnici au fost prezenţi la Zilele Tineretului Medieşean

Efortul financiar considerabil al Primăriei Mediaş care, prin direcţia de specialitate, a cheltuit un miliard de lei vechi pentru cele două zile de festival intitulat Zilele Tineretului Medieşean a fost răsplătit din plin de localnici.

Vineri şi sâmbătă, ei au umplut până la refuz Piaţa Corneliu Coposu (estimându-se că în fiecare dintre cele două zile au fost prezenţi peste 10.000 de oameni), pentru a asista la recitalurile de muzică populară şi uşoară susţinute de Florica Zaha, Laura Lavric, Nicoleta Voica, Alina Pinca, respectiv Andreea Bănică, Smiley şi Bere Gratis.

BANICA&SMILEY

Foarte mulţi medieşeni au aşteptat minute în şir să se fotografieze cu interpreţii sau să le smulgă câte un autograf. Toate concertele au fost gustate de public, care a fost încântat în primul rând de prestaţia Andreei Bănică, ea venind la Mediaş însoţită de două perechi de dansatori extrem de sexy (aşa cum avea să o facă a doua zi şi Matteo) pentru ca în final toţi aceştia să danseze cu Marcel, un medieşean chemat pe scenă chiar de interpretă, într-o pseudo-secvenţă de sado-maso.

Și pentru că de regulă muzica trebuie asezonată cu mici şi bere, acestea n-au lipsit de pe

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

VIDEO – Peste 20.000 de localnici au fost prezenţi la Zilele Tineretului Medieşean  VIDEO – Peste 20.000 de localnici au fost prezenţi la Zilele Tineretului Medieşean  VIDEO – Peste 20.000 de localnici au fost prezenţi la Zilele Tineretului Medieşean

Ultima oră