Patinatorii sibieni se întorc cu medalii şi locuri pe podiumul de premiere după ce au participat la trei competiţii naţionale care au avut loc în Târgu Mureş, în perioada 16-25 august.
Primarul Klaus Iohannis transmite felicitările sale patinatorilor sibieni care au reuşit să obţină aceste frumoase rezultate. „Îi felicit pe antrenori şi mai ales pe sportivii care au reuşit să obţină aceste rezultate la o competiţie naţională. Mă bucur că am putut să îi sprijinim în această deplasare şi îi asigur că vom continua să fim alături de aceşti sportivi care au demonstrat că au muncit mult. Felicitări întregului lot sibian.” a declarat primarul Klaus Iohannis.
Cei 22 de patinatori sibieni au participat în perioada menţionată la Cupa „Memorialul Gall Karoly” la patinaj viteză pe role, la Campionatul Naţional de patinaj viteză pe role pentru copii şi Campionatul Naţional de patinaj viteză pe role pentru seniori şi juniori.
Patinatorii sibieni de la Clubul Sportiv Şcolar Sibiu – Clubul Sportiv Societatea de Patinaj au obţinut un număr de 11 medalii la Cupa „Memorialul Gall Karoly”: Radu Patrusca – senior (argint), Marius Dascălu – juniori II (bronz), Iulia Vasilaş – juniori II (argint), Nicolae Avram – juniori III (aur), Ştefana Motronea – juniori III (aur), Xenia Moldovan – juniori III (argint), Andrei Şerbu – copii I (aur), Cristina Zdrenghea – copii I (aur), Rareş Soloveiu – copii II (bronz), Natalia Căbulea – copii II (bronz), Andrea Gnandt – copii III (aur).
Patinatorii Bogdan Motronea, Cătălin Ifrim, Vlad Hordobeţ, Alexandra Bericsas, Ecaterina Boboc , Bianca Inulescu, Denisa Nemes si Karina Denghel s-au clasat pe locurile IV – VI. În clasamentul pe echipe, CSŞ Sibiu s-a clasat pe locul II.
La Campionatele Naţionale, nouă sportivi au luat nouă medalii de aur, 10 de argint şi 16 de bronz, trei dintre ei devenind campioni absoluţi.
Iată rezultatele: la categoria copii III fete, Andrea Gnandt, vicecampioana de anul trecut, câştigă titlul absolut cu două medalii de aur şi una de argint; la aceeaşi categorie, Bianca Inulescu, la primul ei campionat, obţine o medalie de aur la 2 x 250 metri şi două de argint la 500 m şi la general; la categoria copii II fete, Natalia Căbulea a obţinut bronzul la 750 m; la categoria copii II băieţi, Rareş Soloveiu a obţinut medalia de aur la 750 m şi medalii de bronz la 2 x 500m şi în clasamentul general; la categoria copii I fete, Cristina Zdrenghea câştigă absolutul cu încă un aur la 2 x 500 m şi argint la 2 x 1000 m; la categoria copii I băieţi, Andrei Şerbu a câştigat aur la proba 2 x 500 m şi 2 x 1000 m şi titlul absolut în clasamentul general; la categoria juniori III băieţi, Nicuşor Avram a obţinut patru medalii de bronz pe probe şi în clasamentul general; la categoria juniori III fete, Ştefana Motronea, a obţinut medalia de argint la 1000 m şi încă trei medalii de bronz la 2 x 500 m, la 1500 m şi în clasamentul general; la categoria juniori II, Iulia Vasilaş a obţinut cinci medalii de argint.
La seniori Cristina Andrei a obţinut două medalii de bronz în proba de 3000 m – cât şi în clasamentul general, iar Radu Patrusca a obţinut patru medalii de bronz în probele de 500,1000, 3000m şi în clasamentul general.
Sportivii sibieni au obţinut 12 medalii şi la proba Pursuit
„Toate aceste rezultate remarcabile le dedicăm tuturor iubitorilor de sport în general şi iubitorilor patinajului viteză pe role în special. Mulţumim Primăriei Sibiu şi Casei de Cultură a Municipiului, care au cofinanţat această perioadă de competiţii naţionale, la fel ca în ultimii 7 ani şi sper că vom beneficia de sprijinul acestora în continuare.” a declarat profesorul Andrei Cristina, preşedintele Clubului Sportiv Societatea de Patinaj Sibiu.