Festivalul Imagine va avea loc la Sibiu, între 12 și 14 septembrie. Pe scena din Piața Mică vor urca formații din România, Belgia, Croația, Olanda, Suedia și Austria.
Pentru o lume artistică în care totul se învârte în jurul banilor, Festivalul Imagine e un proiect ambițios. Tineri necunoscuți sunt invitați să concerteze în fața a mii de oameni, în Piața Mică a unei foste Capitale Culturale Europene. Pe scena pe care de-a lungul timpului au urcat Scorpions, Julio Iglesias, Europe și multe alte nume sonore ale muzicii mondiale, pe 13 și 14 septembrie vor concerta tineri artiști valoroși despre care puțină lume a auzit, dar care au potențialul de a ajunge la reputația predecesorilor lor.
Membră a Jeunesses Musicales International, cea mai amplă organizație neguvernamentală pentru tinerii muzicieni din întreaga lume, Asociația ELITE ART Club UNESCO organizează la mijlocul lunii septembrie cea de-a patra ediție a Festivalului Imagine. Prima zi a festivalului va fi dedicata tinerilor muzicieni, aceștia participând la o serie de workshopuri și sesiuni de improvizație. În celelalte două zile de festival, pe scena din Piața Mică vor concerta 16 trupe, însumând peste 70 de artiști. „Scopul acestui festival este de a reuni tineri din formaţii muzicale cât mai variate, de diverse culturi, etnii, religii, în speranţa creării unui climat de coeziune socială între comunităţi muzicale, atât la nivel regional, cât şi internaţional. Prin formarea unui mediu tolerant, prielnic schimburilor între tineri muzicieni de stiluri diverse, Festivalurile “Imagine” reprezintă o sinteză a diversităţii culturale de natură să inspire tineri din întreaga lume”, spune Laurențiu Dasca, directorul Asociației ELITE ART Club UNESCO.
Festivalul începe în 12 septembrie cu o preselecție a trupelor înscrise în concursul ce va avea loc în Oldies Pub. Cele trei trupe care vor câștiga acest concurs vor avea ocazia să susțină un recital în fața unei audiențe de câteva mii de oameni. Preselecțiile sunt urmate de un jam session. Concertele în Piața Mică vor avea loc în 13 și 14 septembrie. Alături de tinerii muzicieni, pe scenă vor mai urca trupe invitate din Belgia, Croația, Suedia, Austria, Olanda și România.
În anul 2012, Festivalul Imagine a avut o audiență de peste 7000 de spectatori.
Festivalul Imagine un eveniment organizat de Asociația ELITE ART Club UNESCO. Acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria și Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.
Eveniment susținut de Ambasada Austriei la București și de Ambasada Olandei la București.