Ora de Sibiu continua publicarea marturiei sibiencei Daniela Prunea cu momentul abuzului pedofilului din Agnita, un prieten de familie care si-a batut joc de ea cand avea 15 ani, relatiile tensionate din famiIie si cautarea alinarii in religie.
In episodul urmator, pe care il publicam tot astazi, intra in scena preotul Munthiu, pe care sibianca il acuza ca a abuzat-o sexual in repetate randuri, profitand de naivitatea ei si de trecutul familial care a marcat-o si pe care i l-a relatat acestuia ca unui duhovnic.
In fotografia de mai sus, Daniela Prunea la 14 ani.
AICI GASESTI PRIMUL EPISOD AL MARTURIEI DANIELEI PRUNEA
MARTURIA DANIELEI PRUNEA, FOSTA STUDENTA LA TEOLOGIE – episodul doi
Iata cele 4 amintiri traumatice ( pe primul si pe-al 4-lea le-am tinut minte de-a lungul anilor; pe cele de la punctele 2 si 3 le retraisem recent) dovezi ale abuzului si violentei din familia mea.
1. Nu uitasem niciodata ce scriu acum ( ii povestisem acest cosmar unei prietene, in SUA, in 2005…ceea ce inseamna ca mi s-a intiparit bine in memorie): cum tata, de multe ori, cand o batea pe mama, ea fugea pe strada, in camasa de noape…la miezul noptii…noi, copiii, nu pot sa-mi dau seama cati ani aveam, ne uitam pe geam dupa ea si plangeam…(Oare cat timp statea pe strada si tremura in pijama? Nu stiu.) Asteptam sa adoarma tata ..sau cand credeam noi ca era adormit, mergeam si-i descuiam usa mamei ca sa intre in casa ( tata o incuiase afara ; cheia era in usa si mama n-ar fi putut s-o deschida din exterior). De multe ori tata se trezea ( sau poate ca nu era adormit) si venea sa dea din nou in mama. Ea se punea in pat cu noi, toti trei, si se ascundea sub plapuma…se baga intre noi si se ghemuia ca sa n-o gaseasca tata. El incerca sa-i caute capul si sa-i dea cu pumnul in cap. In noi nu dadea. Daca vedea ca n-ajungea la mama, se ducea sa se culce inapoi in camera lui. Deci noi, niste copii, o protejam!!! Oare cati ani aveam atunci, Doamne ? De ce nu-mi pot aminti?
Mi-am amintit recent ca nu intotdeauna mama revenea acasa. De multe ori dormea in vecini ( la vecinii la care se ducea in povesti ziua…De-asta spala haine noaptea, de-asta facea noaptea mancare…) si venea acasa dupa 7 dimineata, cand tata de ducea la spital, la serviciu.
Urmatoarele doua evenimente mi le-am amintit recent…Mi se pare ca ce citisem in “The myth to sanity” e adevarat. “ Disocierea in timpul traumei e foarte adaptativa. Este o functie de supravietuire…..Evenimentele care ne-au terorizat ne-au facut sa ne disociem de ele, sa ne simtim in siguranta luand vacante psihologice din realitate atunci cand aceasta este prea infricosatoare sau prea dureroasa…Mai tarziu inza, aceste vacante mentale pot sa vina asupra noastra chiar atunci cand nu avem nevoie de ele, cand nu le vrem sau nu le recunoaste si aceste absente psihologice nerecunoscute fac prapad in sanul vietii si al iubirii noastre”. ASTA-I EXPLICATIA LOGICA A AMINTIRILOR MELE DIN SAPTAMANA LUMINATA! ( “Ai deschis Cutia Pandorei!”, mi-a zis profu ‘ Jata). “Pentru copilul traumatizat, aceasta stare disociativa, departe de a fi disfunctionala, e , in realitate, “lifesaving”. Cred ca asta mi s-a intamplat toata viata: cu amintirile din Saptamana Luminata, bataile din familie, povestea cu Munthiu, cea cu Iosu.Din aceasta cauza imi e memoria fragmentata. M-am disociat toata viata de evenimentele care m-au traumatizat, carora n-am stiut cum sa le fac fata atunci.
2. Tot in Saptamana Luminata retraisem ceva traumatic—eram intinsa pe banca, relaxata, la soare, in fata scolii, in timpul pauzei de pranz si, stand cu ochii inchisi, retraisem doar cateva secunde, eram mica, undeva in hol, si ma auzisem, spunandu-i tatalui meu:”
NU MAI DA, TATA, NU MAI DA! ( pe cand el dadea in mama). ” Incepusem sa tremur .Lacrimile-mi curgeau pe obraz..Am deschis ochii…Era prea dureros!Nu mai puteam continua .“Doamne, mi-am zis, asta mi s-a intamplat ? Asta am trait? Cati ani aveam atunci?”
3. M-am trezit astazi… 3 iulie 2013 …am citit un pic din “The sibling effect”(de Jeffrey Kluger) …apoi am inchis ochii si-am stat relaxata pe sofa alba din living room…si-am retrait din nou un moment dureros din copilarie. ( Mi se pare ciutat: toate amintirile astea imi revin cand sunt complet relaxata). O revazusem pe mama spaland haine in baie ( intr-o vanita, deasupra de VC, unde freca hainele de-un suport de fier cu ondulatii. Dintr-o data o auzisem strigand: “Liviu ( fiind numele tatalui meu) , lasa-ma-n pace, ma, Liviu! Am de spalat haine !” Incercam sa-mi amintesc ce se intampla…atunci l-am revazut pe tata, iesind din camera mare (a carei usa e in unghi de 90 de grade fata de usa de la WC, care era data inspre perete, ca sa aiba mama loc sa spele hainele cu usa deschisa, sa respire—nu aveam aerisire la baie deloc, in blocul ala comunist) . Tata iesea din camera, de la televizor. Era nervos, pus pe cearta si pe bataie. I-a fost usor sa dea in mama in pozitia aia. Cand reusea sa iasa din stransoare, mama fugea de-a casa….la vecini…si se intorcea noaptea ( cateodata) si termina de spalat hainele ( intotdeauna se culca la 2 sau 3 noaptea, dupa ce-si termina treaba. De multe ori ma trezeam noaptea si vedeam lumina aprinsa la baie : mama spala haine sau facea uratenie. Asta era ora ei de culcare : 3 noaptea. Asa a facut toata viata, de cand o stiu. De asta ea nu era acasa in timpul zilei…inteleg acum.Din cauza asta nu am amintiri cu ea ( asta e explicatia logica, pe care-o pot eu da). Ea nu avea liniste acasa la ea, dupa ce se intorcea de la serviciu ( am uitat: ei lucrasera impreuna la spital, contabili, chiar in acelasi birou la un moment dat si, daca se certau la serviciu, continuau cearta acasa). Parca incep sa inteleg. Unde eram eu in timpul asta? In hol, tremurand, uitandu-se la ei cum se cearta si se bat….cred ca tremuram si plangeam, neputincioasa ca nu puteam face nimic, eram doar un copil… Mama mea avea vanatai la ochi…pe fata…N-am inteles niciodata cum de-a putut sa accepte sa faca sex cu tatal meu a treia zi, dupa ce-o batea. Da, si amanuntul asta il tin minte, fiindca dormeam cu ei in camera. Am intrebat-o pe mama, cand am sunat-o dupa Pasti: ” De ce-am dormit eu cu voi in camera pana in clasa a 8-a?” aveam 3 camere in apartment si mi-am amintit ca eu dormeam pe-un fotoliu, langa patul lor), si mi-a raspuns :”N-am avut pat 5 ani in camera din colt”. Mai bine m-ar fi culcat pe jos, pe-o patura. Atunci, copil fiind, n-am putut s-o apar pe mama… Se pare insa c-am salvat-o mai tarziu, cand am gasit mai mult curaj.
[related]
In 1999 i-am scris tatalui meu o scrisoare din New York ( unde ajunsesem in august) in care i-am spus ca, dac-o bate pe mama pan-o omoara, ( exact asa mi-a zis la telefon), eu n-o sa-l vizitez in inchisoare. I-am scris ca avea voie sa divorteze, dar nu s-o omoare! ( N-am putut intelege comportamentul lui! Dumnezeu l-a pedepsit: si-a taiat trei degete de la mana dreapta, la bunica, la Retis, la circular, in 1990 . Am fost si eu la urgente, cand l-au adus cu salvarea . Mi-au dat telefon la camin. Eu, fiind in clasa a IX-a la Sbiu, m-am dus direct la spital. Ajunsesem la timp. Din usa l-am recunoscut. Mana ii era intinsa inspre mine si curgea o gramada de sange…Degetele ii erau desirate…Eu priveam scena asta amutita. Tata plangea. Mi s-a imprimat in memorie! Cand doctorul a sesizat ca eram in usa, o fetita de 15 ani, a inchis-o si mi-a cerut sa astept pana-l panseaza. A suferit enorm panai s-a vindecat mana si totusi n-am inteles niciodata cum de-a mai avut curajul sa dadea in mama inca 10 ani, pana in 1999. In loc sa inteleaga ca Dumnezeu i-a dat un semn (am suferit alaturi de el la urgente, dar mi s-a parut corecta dreptatea divina) el continua sa fie violent si se mai dadea si mare: “ Crezi ca daca nu mai am degete nu mai pot da in tine ?”,ii spunea mamei )
Nu-l inteleg pe tata….El a uitat ca eu fusesem operata de apendicita in clasa a IX-a, dar eu n-am uitat incidental de mai sus (tot cand eu eram intr-a 9-a). Eu n-am uitat ca el ne ducea la medic in Agnita; fiind contabil sef, noi nu ne asteptam randul, eram privilegiati, intr-un fel. Tata doar batea la usa, la dentist, si spunea:” Dna Doctor, v-o las pe Dana! “ si ma lasa inauntru..Imi amintesc ca ma simteam un pic vinovata fata de cei care stateau la rand…dar ma bucuram in acelasi timp ca aveam ceva avantaje.
Se pare ca aceasta scrisoare ( cea din New York) si-a facut efectul…Tata a inteles mesajul. Mama mi-a spus ca, de cand a citit scrisoarea mea, tata N-A MAI DAT IN EA! Da, inca se cearta, urla, dar nu se mai bat. De-a lungul anilor mama a invatat sa se apere si, cand am fost eu studenta, intr-o zi, mi-a spart mie capul cu vaza pe care intentionase s-o arunce in capul tatalui meu. Eu m-am bagat intre ei si-am ramas cu-o cicatrice…Mama a aruncat vaza si-a fugit din casa..Eu mi-am pus mana la cap…imi daduse sangele si-aveam o durere cumplita..Tata m-a dus repede la spital sa ma coase….Nu mai am par in zona aia nici in ziua de azi.
4. Nici cearta pe care-au avut-o cand am fost eu in clasa a XII-a n-am uitat-o niciodata. Imi amintesc ca-l auzisem pe tata tipand. Era pus pe harta. Eu ma refugiasem in sufragerie…eram in genunchi…plangeam…tremuram si ma rugam…Nu pot uita rugaciunea, fiindca-i facusem o promisiune lui Dumnezeu in ziua aia si stiam ca trebuia sa-mi tin” fagaduiala”. “ Doamne, iti promit ca, daca tata da in mama si astazi, eu ma voi calugari!” Se pare ca Dumnezeu mi-a ascultat rugaciunea, deoarece tata n-a batut-o pe mama si n-a trebuit sa-mi tin promisiunea ( eram constienta de Psalmul:” Faceti fagaduinte si le impliniti Domnului..”).. Mi se luase o piatra de pe inima. Nu mai trebuia sa merg la manastire. Prin urmare, sunt casatorita acum, locuiesc in America, am un sot care ma sprijina (un fel de inger pazitor in carne si oase ), desi eu i-am gresit mult si va pot scrie de-aici aceasta scrisoare, cu traumele vietii mele…
NU POT SA INTELEG CEVA IMPORTANT: Cum de a putut tatal meu sa dea in mama o viata intreaga ( cel putin 25 de ani), iar acum sa fie un las, sa nu aiba nici cel putin curajul sa-i bata la usa lui nenea Gicu si sa-l intrebe de ce i-a abuzat, acum 23 de ani, fetita de 15 ani, tocmai operata de apendicita) ?
Ati putea sa-mi raspundeti voi la aceasta intrebare? Am primit raspunsul aseara, 17 iulie, de la vecina mea, asistent social: „Fiindca-i las, Daniela! Un barbat care-si bate nevasta e LAS! Nu-ti rezolvi problemele dand in cineva; din contra, esti un las! Are si el propriile lui probleme din copilarie carora nu le-a facut fata si pe care le-a adus cu el in casatorie…Poate cineva l-a batut pe el cand af ost mic.” M-a multumit raspunsul ei, dar as vrea sa-l aflu pe cel pe care mi l-ar oferi tatal meu.
Eu, eleva la LICEUL PEDAGOGIC (1989-1994) din Sibiu si sora voluntara la SPITALUL MILITAR In clasa a IX-a (fiind eleva la Liceul Pedagogic din Sibiu si locuind la internat) , mergeam mai des acasa in weekend, de unde ma intorceam suparata, de cele mai multe ori, din cauza batailor la care fusesem martora sau a certurilor cu mama. In plus, la noi acasa a fost intotdeauna ca la Gara de Nord: daca nu suna telefonul, suna cineva la usa ( sa plateasca cheltuielile de bloc tatalui meu, care e administrator la vremea respectiva). N-am avut nici un pic de liniste acasa…de atmosfera de familie… Mereu intrusi in bucatarie, care vorbeau non-stop. Alti copii se intorceau de-acasa incarcati cu energie, pe cand eu ma intorceam indurerata.
Incepand din clasa a X-a, mergeam mai rar acasa, fiindca gasisem cu ce sa-mi umplu timpul la Sibiu. Ma inregistrasem la cursul de Crucea Rosie de la Spitalul Militar (aici fusesem operata de apendicita in clasa a XI-a) unde mergeam in weekend sa fac practica. Visasem sa fiu si eu asistenta medicala, apoi m-am razgandit si-am dat admitere la Pedagogic , nu la Liceul Sanitar. Dorinta mea de-a face injectii si de-a ajuta pe cei bolnavi mi-a ramas in suflet si s-a materializat in Cursul de Crucea Rosie. Prin urmare, imi petreceam foarte multe weekend-uri la Spitalul Militar (sambata sau duminica, nu amandoua) si mergeam cu drag la spital. Imi placea sa fac injectii…sa vorbesc cu oamenii…Ma imprietenisem cu doamna Gina Sandu, asistenta de la Dermatologie, cu nenea Sorin Oancea de la Neuro, Dumnezeu sa-l odihneasca!. Imi amintesc ca mi se dadea un halat alb si-o boneta si eram tare mandra imbracata in asistenta medicala! Stateam de vorba cu doamna Gina la o cafea, ea devenise prietena mea in perioada respectiva! Acum inteleg ca, de fapt, Spitalul Militar devenise casa mea din weekend! Tin sa multumesc tuturor carora le-a fost mila de mine atunci (de fetita care locuia printre straini, plecata de-acasa de la 14 ani ) si mi-au dat sa mananc ( ceea ce ramanea de la pacienti, deoarece cantina liceului era inchisa in weekend), mi-au permis sa fac baie ( noi nu apa calda la internat tot timpul), mi-au oferit prietenia si afectiunea lor. Le sunt indatorata!
Doamna Gina mi-a sugerat sa scriu ce mi s-a intamplat: “Ai avut o viata traumatizanta. Scrie ca sa fie invataminte pentru altii, ca sa nu mai treaca si alte fete prin ce-ai trecut tu!”.” Scrie, ca sa aiba acces si altii!” Mi-a atras atentia asupra unui fapt important: ca, in anii aceia, 1991—1994, nu existau psihologi sau consilieri scolari in scoli (cum sunt acum), ca sa ne ajute.
“Totul a pornit de la climatul familiei—erai in transa– atunci nu erau in scoli PSIHOLOGI… nu se facea consiliere…” Sunt ferm convinsa ca viata mea ar fi luat alt curs daca m-ar fi ajutat un psiholog atunci, in anii de liceu, daca ar fi existat Serviciul de Protectie al Copilului si a Familiei. Eu, in anii 1991—1994, am alergat la manastiri si la preoti pentru sfaturi, intelegere si afectiune. CU CE M-AM ALES? Veti vedea! Sper sa si intelegeti!
IN PELERINAJ PE LA MANASTIRILE DIN TARA (1991—1994)
Duminica incercam sa mergeam la slujba, cand ramaneam in Sibiu (eu si sora mea, care intrase si ea la Pedagogic, cu un an dupa mine) — obicei inceput de mama, la Agnita. Stingea televizorul pe la 10 dimineata si ne tragea dupa ea la biserica. Nu pot sa uit ca ma suparasem pe ea din cauza faptului ca nu ne-a dat voie sa vedem ultimul episod din Arabela, filmul pentru copii care se difuza la televizor duminica dimineata, in care se sparsese globul. A trebuit sa mergem la slujba! Era ultimul episod! Am fi putut lipsi si noi de la o slujba, nu?
Intre timp, eu si Mirela intrasem in contact cu cativa studenti de la Teologie si viata noastra s-a schimbat! In vara lui 1991 am petrecut o luna de pelerinaj pe la manastirile din tara, pelerinaj organizat de Ionel/ Arhim. Iuvenalie Ionascu, pelerinaj in care i-am cunoscut pe pr Paulin Lecca, la Arnota, pe Pr Paisie Iloaie, la Turnu (actualmente staretul M-rii Nuseni), pe parintele Cleopa, la Sihastria. Dimineata si seara mergeam la slujba, noaptea dormeam pe jos, la gramada, intr-o camera de manastire (noi nu cautam confortul, ci linistea duhovniceasca in discutiile teologice cu marii duhovnici…noi eram fericiti si fara griji; recunoscatori ca duhovnici de renume s-au coborat pana la noi, niste copii, si ne-au oferit din intelepciunea si timpul lor. Viata mea s-a schimbat complet in vara lui 1991! Visasem si eu devin calugarita (de data asta nu din cauza alor mei), sa ajung “inger in cer”! Predasem copiilor de la Scoala 5 din Sibiu, unde faceam practica pedagogica, in liceu, o zi pe saptamana , si ma autoeducasem sa ma detasez de ei: ” Nu te apropia sufleteste de ei! Tu n-o sa ai copii! Tu o sa te duci la manastire!”( imi spuneam in gand de cate ori predam).
Tot prin Ionel Ionascu am intrat in contact cu Liga Tineretului Ortodox al carei presedinte a fost Ligaciov( Costica / Pr. Chesarie Bertea. Asa ca timpul meu liber se impartea intre Spitalul Militar, Manastirea Turnu si Liga. Cu cei de la liga mergeam la azil, la colindat, la batrani in vizita—la sora Ana, o femeie paralizata, pe pat, langa fostul Hotel Continental, care ne zicea (mie si Mirelei) “ sunteti doua surori ca doi soriori” ; la conferintele organizate de Liga in Aula Facultatii de Teologie. M-am gandit sa adaug si faptul ca Sarbatoarea Invierii Domnului o petreceam (eu si sora mea) la M-rea Sambata, jud.Brasov, unde l-am cunoscut pe IPS. Irineu Duvlea, pe care-l ajutam la bucatarie si la servit la masa, in ziua de Pasti. De multe ori, ca sa primim bani de manastire, trebuia sa-i insotim pe ai nostri la nunti, an de an.
In 1993 am avut onoarea sa servim la masa un grup de medici psihiatri din Rennes care venisera la Sibiu ( Sibiul se infratise cu Renne-ul imediat dupa Revolutie). Ma imprietenisem cu dl dr Andre Badiche, mi s-a spus sa nu pun diplome…nu e diploma, ci e o recomandare frumoasa a unui medic psihiatru, profesor universitar scrisa unei fetite din Romania, pe care a cunoscut-o la manastire , in ziua de Pasti, si care l-a servit la masa. Si lui i-am scris scrisori si e-mail-uri timp de 17 ani. L-am am revazut doar in 2009, cand am fost in excursie, in Franta, cu elevii mei de la Liceul Gonzaga, din Washington, DC.)
In 1994 parintii nu ne-au dat voie sa mergem de Pasti la Sambata ( “Pastile se petrec in familie”, ne-au spus) si-am fost nevoite sa ramanem in Agnita, unde n-am reusit sa regasesc linistea de la manastire: dupa inconjurul bisericii, unii ramasesera afara sa fumeze, altii povesteau in timpul slujbei. E luuuunga slujba de Pasti! Cine poate sta nemiscat, ochi si urechi, atatea ore?) Imi amintesc acest detaliu fiindca castigasem locul intai la un concurs din Tribuna Sibiului, scriind o compunere, raspunzand la intrebarea :” Cum ati petrecut Sfintele Pasti?” Premiul a fost o excursie gratuita la manastirile din Moldova , vreo 10 zile, in luna iulie! Imi amintesc c-am invatat pentru admiterea la Teologie dupa ce ma intorsesem din excursie.
ABUZATA SEXUAL LA 15 ANI, IMEDIAT DUPA OPERATIA DE APENDICITA
La 16 ani am venit in biserica in locul ala de siguranta pe care nu mi l-au oferit acasa. Veneam dintr-un abuz. Un copil la 15 ani fiind iesita dintr-o operatie, neputincioasa , imediat dupa iesirea din spital, un nemernic a pus mana pe mine ( fusese prietenul nostru de familie, asistent medical, care, in ziua in care a venit acasa la noi sa-mi schimbe pansamentul, m-a abuzat sexual) ceea ce a lasat o trauma in mine…o trauma pe care n-am putut-o impartasi nici parintilor pentru ca situatia era foarte delicata acasa. N-a fost vina mea ca n-am avut o copilarie cum ar fi trebuit sa am, cum ar vrea Dumnezeu sa aiba orice copil, si-atunci am venit in biserica si-am gasit limanul de liniste si siguranta. Cumva in Biserica lucrurile au inceput sa se aseze cumva sufleteste, in mine, sa-mi vindec inclusiv trauma pe care nemernicul ala a lasat-o in copilul ala din mine, naiv si , practic, neputincios, in pat, imediat dupa operatie…..
Daca va uitati la poza de deasupra (facuta de pedofilul care m-a abuzat un an mai tarziu) , v-ati putea imagina cum aratam doi ani mai tarziu, la 16 ani, cand l-am cunoscut pe parintele Munthiu! Eram un copil!
Doar preotului meu duhovnic i-am povestit aceasta trauma! El a fost singurul adult ( ii spusesem si surorii mele, care era cu un an mai mica decat mine, deci n-a avut cum sau cu ce sa ma ajute atunci) in care am avut incredere! Lui i-am incredintat suferinta mea, si el m-a tradat si a profitat de trauma mea 5 ani mai tarziu!
“Situatiile traumatice violeaza caile noastre de a ne intelege propriile reactii, de a ne structura perceptiile noastre despre comportamentul celor din jur si de a crea un cadru de interactie cu lumea, in general ”
Dupa cum stiti/sau nu stiti, unui copil abuzat ii e foarte greu sa marturiseasca abuzul, conform scriitorelor Ellen Bass si Laura Davis in cartea lor, “The Courage to heal: A Guide for Women Survivors of Child Sexual Abuse”, 1988: “Daca a crescut intr-o familie disfunctionala si nu simte ca va fi protejat si sprijinit, daca se teme ca nu va fi crezut sau ca va fi tot el cel acuzat, atunci copilul nu spune ce-a patit”. “Mai bine neaga realitatea decat faptul ca adultii din jur nu-l vor proteja (pe copil) , si, de fapt, s-ar putea sa-l raneasca mai tare”. Cate dreptate au aceste doua scriitoare! Nici eu nu le-am spus parintilor mei de teama c-o sa reactioneze urat! Ceea ce au si facut acum, 23 de ani mai tarziu.
In termeni pe intelesul tuturor, dar exprimand aceleasi idei, sotul meu (care nu are doctorat in psihologie, ci in astrofizica) spune:” Copiii nu se pot proteja! Tu, ca parinte, trebuie sa-i protejezi! Nu-i tragi la raspundere pe copii pentru ca nu s-au protejat! NU-I FACI PE EI RESPONSABILI! “ Asta e raspunsul lui fata de atitudinea parintilor mei care m-au acuzat tot pe mine c-am acceptat ca nenea Gicu sa ma atinga si ca nu m-am aparat la 15 ani, eu, fetita operata, in pat, de-abia iesita din spital.
Consecintele abuzului sunt dezastruase pentru dezvoltarea ulterioara a acelui copil…o sa vedeti ca si in cazul meu e adevarat. M-a marcat pe viata acest abuz si urmatorul. cu pr. Munthiu!!
http://despre-abuz.blogspot.com/ Am dat peste acest website. Vad ca si romanii devin constienti de “CONSECINTELE DEZASTRUASE ale unui abuz”. Am gasit informatii foarte utile pe site-ul respectiv: ”Legislatia in astfel de cazuri este extrem de permisiva, iar consecintele ce decurg sunt dezastruoase pentru dezvoltarea normala a unui copil. Justitia, in astfel de cazuri, pune in balanta cuvantul copilei cu cel al tatalui si nu da prioritate interesului suprem al copilului, care ar trebui sa primeze.Asociatia de Interventie Terapeutica in Criza isi propune sa sensibilizeze opinia publica si sa traga un semnal de alarma fata de modalitatea defectuoasa de redactare a legislatiei in vigoare si sa faca propuneri de lege ferenda care sa reflecte si sa previna realitatea pe care o indura minorii abuzati.In acest sens, Asociatia de Interventie Terapeutica in Criza isi propune ca unul din mijloacele de proba acceptate de lege sa fie evaluarile psihologice si psihiatrice ale personalului de specialitate.”
Urmeaza in episodul trei: LEGATURA CU PARINTELE DUHOVNIC MUNTHIU: DEZIRGINAREA
http://danielapruneaberghea.wordpress.com/2013/09/04/reactii-primite-prin-e-mail-sau-facebook/
Dan, sa te ajut un pic….ca tot ziceai ca subt saritoare la necaz…uite te ajut si pe tine
REFULÁ, refulez, vb. I. Tranz. 1. A respinge, a înăbuși din domeniul conștientului în subconștient imagini, dorințe, reprezentări, idei sau tendințe neplăcute, care contrazic conștiința morală a individului. 2. (Tehn.) A deplasa sau a împinge, cu ajutorul unei pompe, un fluid într-o conductă sau într-un recipient. 3. A prelucra la cald sau la rece piesele de metal prin batere cu ciocanul sau prin presare la unul dintre capete, cu scopul de a schimba, parțial sau total, forma pieselor. – Din fr. refouler.
restul….e no comment,
Andreea
P.S. Dan oare vine de la Daniela? sau invers?
BRAVO DIANA!!!!!
AI REUSIT! ai spus ADEVARUL TUTUROR!!!!!!!
ai scos din beciul sufletului tau, asaaaa……brusc si dintr-o data…. niste urme ale durerii pe care SPUI TU ca ai suferit-o. Daca este asa, ca femeie si mama imi pare nespus de rau pt suferintele pe care viata, nedreapta uneori ti le-a pricinuit scotandu-ti in cale oameni nedemni sa se numeasca oameni, adica pedofilii.Pt aceste creaturi nu exista, in opinia mea, pe pamant cel putin pedeapsa indeajuns de mare.
PT CEEA CE AI SUFERIT IN COPILARIE AI TOATA COMPASIUNEA MEA
Cat despre cele intamplate in a doua parte a vietii tale, studentia, am cateva….nelamuriri totusi. Am sa te intreb ceva,tot ca mama si femeie incercand sa ma pun un minut in locul tau : calcand pe cadavre si descoperind mortii s-a sters cumva suferinta pricinuita? cea suflteteasca ma refer pt ca despre cea fizica nu poate fi vorba avand in vedere faptul ca nu e vorba despre molestare, ceea ce reiese din marturisirile tale.
Ma intreb asta pt caaaa…..stau sa ma gandesc ca, fara a termina fac. de teologie, am cateva citate in minte care ma mai bantuie uneori in diferite situatii in care ma arunca si pe mine viata, si anume:
„Doamne de cate ori sa iert pe fratele meu cand va pacatui impotriva mea? Pana la sapte ori? Isus i-a zis: „Eu nu-ti zic pana la sapte ori, ci pana la saptezeci de ori cate sapte.” (Matei 18:21-22).
si apoi
„Daca iertati oamenilor greselile lor, si Tatal vostru cel ceresc va va ierta greselile voastre. Dar daca nu iertati oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre” (Matei 6:14-15). Un alt verset in care este pomenita rugaciunea in acelasi context cu iertarea, este cel din Marcu 11:25 unde scrie: „Cand stati in picioare de va rugati, sa iertati orice aveti impotriva cuiva, pentruca si Tatal vostru care este in ceruri sa va ierte greselile voastre”.
Copil fiind citeam biblia pt copii si nu pot uita nici acum poza in care aparea martirul Stefan care, fiind sub ploaia de pietre ale celor care-l urau de moarte, a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le tinea in seama pacatul acesta!” (Fapte 7:60).
Sa nu intelegi cumva gresit din asta ca sunt de acord cu astfel de practici. Daca ceea ce povestiti are vreo legatura cu realitatea este mai mult decat infioratoare aceasta relatie.
Am mentionat aceste lucruri pt ca observ tot mai des ca desi vb aceeasi limba fiecare intelege ceea ce vrea sau ma rog, referindu-ma acum la „presa” (imi e rusine ca sunt contemporana cu astfel de ….ziaristi?jurnalisti?…ma rog reminiscente ale acestei meserii) ceea ce se vinde si aduce banu’ gros.
Cum spuneam si mai sus, incercand sa ma pun in locul tau, nu pot sa nu ma gandesc la cum as fi procedat eu daca, as fi avut asa o viziune ca a ta care sa scoata din mintea mea la lumina anumite experiente …reprimate asa de bine de creier incat sa nu imi amitesc de ele timp de 17 ani…..oare baietelul meu de 5 ani ar crede ASA CEVAAA?!!!!!
Concluzia este urmatoarea: IERTAREA mi-ar vindeca si elibera cu siguranta sufletul mahnit!!!!
Ai trait atatia ani cu aceasta durere!!!!(sa fim seriosi totusi si cu picioarele pe mamant cand vb despre revelatii in a doua zi de Craciun totusi pt ca nu ne-a adus Mosul in sacul cu cadouri pe nici unul dintre noi!) si ma intreb oare daca vei putea sa traiesti fara durere acum, ca ai provocat ATATA DURERE!!!!!!!!!!!!
TE-AI GANDIT VREO CLOPA LA FAPTUL CA SMINTESTI ATATA LUMEEEEEE?
OARE ASTA NU E PACAT?
ORIBILE LUCRURI AI TRAIT!!!Sunt de acord cu faptul ca suferi! si mentionez inca o data pt cei care vor spune ca nu iti inteleg durerea si ca sunt cumva de acord cu astfel de practici obscene
INSAAAAAAA!!!!!!! MAHNIREA SI SUFERINTA DIN SUFLETUL SOTIEI SI FIICEI (am inteles ca voiai sa ii scrii un mail…nu stiam ca are copii) compenseaza cumva sau sterg suferinta din sufletul tau???!!!!!!
Dar oare cei care au crezut in acest preot!!!!Oamenii care oricum ingloditi sufleteste de saracia si necazurile si bolile in care traiesc si poate al carui moral acest PREOT le-a alinat……..cum vor fi ei acum sufleteste dupa ce afla aceste lucruri ODIOASE!!!!
Precucernicul Lucian…nu prea cred ca s-a gandit la asta, immmm?ce zici?
DACA DA, atunci inca o data BRAVO!!!! AI REUSIT!!!!
insa din partea mea…..
RUSINE! RUSINE! RUSINE!
Oare trebuie sa mentionez si ca acest „bravo” este IRONIC?
Cred ca mai bine din jumatate din literatura universala nu ar trebui citita daca am afla vietile marilor scriitori sau compozitori !!!!!!
Are vreo legatura geniul unui scriitor cu ceea ce faec el ca om?
sigur ca nu caci altfel nu s-ar mai studia operele lor in scoala nu?
Nu te mai duci la un dr daca viata lui privata lasa de dorit?
Bineinteles ca in cazul unui preot lucrurile sunt mai grave MUUUULT mai grave insa…..sa nu uitam ca sunt si ei OAMENI NU SFINTI!!!!!!
Harul lor vine de la Dumnezeu si tot EL e SINGURUL care il poate lua si bineinteles judeca pe cei cazuti in pacat.
Cine suntem noi sa judecam si sa aruncam cu pietre?
Pt cei ce au avut rabdarea sa ajunga la finalul comentariului meu mentionez once again, ca sa inteleaga mai bine si Diana, NU AGREEZ ASTFET DE COMPORTAMENTE SI PRACTICI!
Si inca o data R U S I N E
Am uitat sa ma semnez,
Andreea,Sibiu
Eu nu inteleg de ce la inceputul scrisorii sustine ca face publica acum povestea, dupa 17 ani, pentru ca abia de Craciun si-a amintit, cand prietena ei din Pittsburgh, sustine public ca i-a ascultat marturisirile in 2005 si din propria scrisoare apar multe alte contradictii.
Si de ce taraste in presa numele atator alti oameni care doar au cunoscut-o in acesti ani si care nu au legatura cu faptele petrecute atunci? Si carora nu le-a cerut acordul ca numele lor sa fie legate de aceasta vendeta publica?
da si eu m-am intrebat asta insa se pare ca s-a incurcat in minciuni si nu ti-a raspuns inca!i-a dat cu virgula:)
Ma da foarte marinimoase si credincioase mai sinteti Andreea si Elena. Iertati asa usor pacatele savirsite impotriva altuia! Si saritoare la necaz.
Dan capitan de plai, ai fi in cunostiinta de cauza daca ai fi de fapt Iosu sau Daniela. Nu cred ca esti Daniela.
Sa inteleg ca si tu esti in cunostinta de cauza. Si nu cred ca esti Iosu :)) . Tu iti dai seama ce aberatii refulezi pe aici? 🙂
Nu, nu e Daniela. Eu imi scriu numele!
Esti prompta cu raspunsurile Dana! mie inca nu mi-ai raspuns desi cred ca aveam aceleasi drepturi ca si Dan la un raspuns din partea ta!
Andreea
Dragii mei frati intru Hristos,
Eu o cunosc pe Daniela Prunea din 1996, respectiv luna august cand au inceput examenele de admitere la Facultatea de Teologie „Andrei Saguna”. Eram cazata la internatul facultatii cu mama mea unde am avut deosebita bucurie sa o intalnesc pe Daniela. Ne-am apropiat si imprietenit foarte repede, probabil pt ca amanadoua impartaseam o experienta similara la repartizarea pe posturi dupa absolvirea Liceului Pedagogic. Cu toate ca nu am terminat in Sibiu, din nefericire, nici eu la fel ca Daniela nu am avut parte de postul de titularizare cuvenit prin media obtinuta in cei 5 ani de liceu. Eu am fost departe de a fi numita sefa de promotie, si intotdeauna am avut o admiratie si un respect inexprimabil pentru Daniela. Ea era studenta de 10 pe linie care lucra ca invatatoare in Sibiu zilnic. Ma tot intrebam: cum poate? Cum rezista? Ei, e de inteles, Raspunsul e simplu. Daniela reusea sa le faca pe toate pentru ca era HARNICA, foarte INTELIGENTA si extrem de AMBITIOASA. Daniela a fost cea care mi-a sunat acasa sa imi dea marea veste: admiterea la Facultatea de Teologie. Niciodata, nu voi uita acel moment, deoarece Dumnezeu mi-a implinit un mare vis, iar Daniela a fost aleasa ca mesager. Cred ca nu intamplator, deoarece de-alungul anilor Dumnezeu mi-a dezvaluit-o pe Daniela ca sora intru Hristos.
Am fost apropiate in facultate, dar nu si-a deschis sufletul total fata de mine niciodata. De altfel nu a avut prietene intime. Cred ca eu am fost cea mai apropiata de ea. Mi-a spus in treacat de o drama cu un anume Munteanu…, asa am inteles atunci, dar azi se pare a fi Munthiu. Am inteles din reactiile ei si putinele vorbe spuse ca a fost ceva grav, dar nu am inteles niciodata CAT de grav si ce impact negativ a putut avea aceasta drama asupra vietii Danielei.
Intr-o zi, am inatalnit-o pe Daniela in curtea facultatii si am intrebat-o ce face?…Mi-a marturisit ca a facut o cura de calciu intravenos, deoarece era foarte stresata…Stiam ca sunt ceva probleme in familia ei si i-am cunoscut fratele, respectiv sora ei, dar niciodata nu mi-am imaginat cat de grave pot fi problemele lor…Si eu provin dintr-o familie mai putin „fericita” sa o numesc asa, insa nu am avut parte de violenta fizica. Va marturisec ca doar abuzul verbal si nedreptatile parintilor mei fata de mine m-au afectat foarte mult astfel incat de multe ori mi-e greu sa ma rog pentru ei…
In fine, in acea perioada Daniela era foarte suparata si terorizata de imaginea parintelui duhovnic Iosu. Am intrebat-o de ce e atat de stresata si ea mi-a raspuns ca mereu a atentionat-o sa poarte batic si fusta lunga. Nici eu nu eram cu batic in cap niciodata, dar nimeni nu mi-a atras atentia cu exceptia parintelui decan o singura data . Mi s-a parut ciudat pe moment, dar nu am intrat in detalii pentru ca stiam ca trebuie sa port batic si fusta lunga si eu eram mereu in pantaloni. Mesajul priceput de mine a fost ca trebuie sa ma feresc de parintele Iosu atunci cand port pantaloni, si nu fusta.
Dupa o scurta perioada o intalnesc pe Daniela pe centru si imi spune ca s-a transferat la Litere. Stiam ca avea aceasta intentie si mi-a spus si cat i-a fost de greu sa obtina aprobarea. Daniela este o LUPTATOARE si sunt foarte mandra de ea si sunt fericita sa o am ca prietena. Nu s-a dat batuta cu toate ca a fost aproape imposibil sa se transfere. Nu as fi crezut vreodata ca va reusi acest lucru. A avut o vointa extraordinara. Nu am stiut care a fost imboldul ce a determinat-o sa lupte cu atata putere, dar a reusit…
Dupa ce a inceput anul trei inca o data (a trebuit sa il repete) am reintalnit-o si mi-a marturisit cat de greu ii este sa isi dea diferentele si cat de dificile sunt aceste examene. Sunt foarte mandra de ea caci a reusit sa isi ia toate examenele fara sa aiba nici o restanta. Numai un om CAPABIL reusea acest lucru. De altfel toti dascalii ei s-au bucurat de o eleva-studenta de elita.
In aceasta tara cu o societate atat de competitiva si cu uriasa concurenta care exista pentru orice loc de munca, numai un om cu calitati deosebite poate reusi ceea ce a facut Daniela. Toti cei care au reusit sa aiba o cariera peste hotare inteleg despre ce vorbesc. Daniela este titulara si calificata sa predea 3 materii. Cand i-am spus aceasta unui american ce preda spaniola, mi-a raspuns „She must be very smart! There are people with PhD who can’t get such a good job!”
Daniela e omul cu suflet bland care nu si-ar rani aproapele pentru nimic in lume. E de o bunatate si o caldura sufleteasca imensa. Ea a fost prima care mi-a deschis usa cand am ajuns in State si nu rudeniile mele de la care m-as fi asteptat sa faca acest gest. Mi-a fost mai mult decat o prietena, mi-a fost sora intru Hristos, bunul samaritean de care noi toti avem nevoie macar o data in viata…Niciodata nu am uitat daruirea ei. M-a gazduit si mi-a facut cadouri sa nu ma simt straina, ci acasa. A incercat din rasputeri sa imi aduca lumina si speranta in suflet. Datorita ei locuiesc intr-o tara civilizata si ma bucur de oameni extraordinari in jurul meu.
Este foarte greu in aceasta tara sa iti faci prieteni, dar Daniela mi-a ramas intotdeauna prietena si a stiut sa imi dovedeasca acest lucru. Am inteles aceasta in momentele cumplit de grele prin care am trecut. Stiti proverbul „Prietenul bun, la nevoie se cunoaste!” Eu cred ca numai atunci cand te trezesti singur intr-o tara straina intelegi care iti sunt adevaratii prieteni si cat de mult te iubeste Dumnezeu…Dmnezeu nu ne lasa singuri, intotdeauna prin imensa Lui iubire ne protejeaza si ne arata adevartul drum in viata. Dumnezeu ne da greutati, dar si oameni care sa ne ajute sa trecem peste ele. Daniela este unul dintre putinii oameni care si-au oferit ajutorul la necaz.
Vorbesc cu Daniela sistematic la telefon si anul trecut in octombrie am avut deosebita onoare sa o gazduiesc. Am vorbit cu duhovnicul meu, preot ortodox american, daca doreste sa discute cu Daniela. Am stiut ca nu se simte bine si ca are nevoie de incurajari si consiliere. Am avut un noroc extraordinar sa intalnesc in SUA preoti ortodocsi de calitate atat in Biserica Ortodoxa Romana cat si in alte biserici ortodoxe. Duhovnicul meu este un om in varsta, de o intelepciune pe care inca nu am intalnit-o la un preot. Dansul a fost profesor unversitar si intotdeauna am fost impresionata de profunzimea predicilor dumnealui. A asculta-o pe Daniela pentru cateva ore bune iar duminica dupa Sfanta Liturghie mi-a marturisit ca Daniela e un om extraordinar, ca are un suflet bun si ca, din nefericire, a fost extrem de abuzata. Nu va pot exprima in cuvinte compasiunea cu care mi-a marturisit acest lucru. Duhovnicul meu este alaturi de ea si considera ca acest abuz trebuia facut public.
In final, doresc tuturor sa fie inconjurati de oameni cu un caracter si un suflet frumos ca al Danielei. Inainte de a acuza si intina un om pe care nu il cunoasteti, va rog, spuneti mai bine o rugaciune pentru sufletul unei biete fete care a fost victima unor abuzuri si traume din copilarie. Fie ca Domnul sa scoata Adevarul la lumina! Faca-se voia Ta, Doamne!
Draga mea Renata
Nu te cunosc dar sunt prietena cu Dana. Nu pot sa iti spun decit ca nu exista o mai buna descriere a Danei PRIETA nostra cu Majuscule! Exact asa ascum ma bucur sa o descopar si sa o stiu aici de 8 ani jumatate exact asa era si atunci o fata care nu a inrait-o durerea si rana prin care a trecut ba mai mult nu a schimbat-o si a devenit mai buna si intelegatoare ajutind pe cei din jur. Te imbratisez si sper sa simta Dana cit de mult o iubim. O zi frumoasa iti doresc!
DANA este o mare prietena cu SUFLET !!
Eu una nu stiu sa fi avut cineva nevoie si Dana sa nu sara in ajutor…inclusiv toata FAMILIA EI CARE A PROFITAT CIT A PUTUT…..iar acum simplu se retrag ca deh…nu da bine in ochii micii urbe sa se afle..mai bine musamalizat asa cum a fost ea crecuta saraca fara un suflet aproape sa ii deschida ochii la ceea ce i s-ar putea intimpla….mai bine acoperim decit sa curatam…..
POTOLITI-VA cu prostiile si cu pietre aruncate cu comentarii ridicole si nelalocul lor refetor la ea si sotul ei…….Este injositor pentru voi!! Nu va puteti si erijati in ceea ce nu stiti si mai ales NU SUNTETI…..
Mai bine vedeti cine este vionovat si trebuie sa PLATEASCA.!!!……Si nu am sa semnez ca ANONYMUS sau UN CITITOR…..ca e iarasi denigrant nimic macar sa iti asumi responsabilitatea scrisului tau………..O PRIETENA_/ IULIA din PITTSBURGH
Iulia esti partinitoare, nu esti obiectiva deloc… spui: „este vionovat si trebuie sa PLATEASCA.!!! „, adica el?, dar de ce nu ea sa plateasca pentru toate aiurelile spuse… arunca acum in presa o poveste fara dovezi fara sa se gandeasca ca ea ar trebui sa plateasca pentru imaginea sifonata a unui om pentru ca dupa 17 ani nu ai ce dovezi sa aduci si atunci povestea se transforma intr-una neverosimila.
Tu ca prietena vezi doar varianta ei, tu nu te gandesti ca ea a acceptat totul 1 an de zile, ii placea, facea sex de placere, facea si sex oral din cate am inteles( aveti cazul cu Monica si cu Bill de la voi de acolo, la fel si aia a acceptat totul si a scos dupa ce a fost data la o parte de la Casa Alba si o rochie patata cu sperma sa ne convinga, dar macar aia e o dovada, dar in cazul acestei fete tulburata la „biblioteca la raftul de sus” (ca daca era cu mintea limpede atunci in ziua urmatoare facea plangere la politie, nu dupa 17 ANI) nu exista probe ca sa faca lumea sa accepte o asemenea poveste.
Acum probabil dupa ce tot ii spune sotul si prietenii a schimbat totul la 180 de grade ca sa se vada sufletul ei „curat”, dar defapt ea a curvit in cel mai clar caz posibil timp de 1 an si atunci sa stea in banca ei si sa isi vada de familia ei si sa isi planga pacatul ei si daca preotul e vinovat de ceva o sa plateasca si el la Judecata din urma, dar pana atunci ii face viata foarte tensionata acestui preot, murdarind fara nici un sens imaginea lui si a Bisericii si facandu-i pe unii sa creada ca asa sunt toti profesorii de la teologie, dar defapt toata „constructia” ei cade pentru acel amanunt==> „a fugit (fara sa spuna sotului) sa il vada ca a venit in SUA sa cante cu un cor, deci inseamna ca povestea e alta, ea l-a iubit pe acel preot si dupa 10 ani daca in 2007 a facut acest lucru.
Gandeste si tu putin logic, acum ni-l prezinta pe preotul ei duhovnic aproape ca un pedofil (ca ea saraca si la 21 de ani era un copil) care a profitat de ea, dar nu isi da seama ca nimeni nu o crede, daca afla de amanuntul cu fuga ei sa il vada „vocea lui Pavaroti” ca a venit in SUA in 2007 , dupa zece ani de la momentul amintit.
penibil ziar, penibile stiri
Draga mea Elena,
Frumos comentariu si civilizat!
Sincer mi-a placut si iti dau perfecta dreptate sunt partinitoare si de aceea nu sunt judecatoare pentru ca nu cunosc decit partea prietenilor mei.
Nu il cunosc pe acest preot si vad ca acele comentarii aduse despre el sunt cam divergente in ce il privesc.
Deci poate fi un om minunat eu am problema cu ce a facut….Sunt de acord ca stirea publicata in ziar nu are menirea sa pedepseasca dar macar deschide ochii altor naive sau macar se demsca ce faceau ei sub masca si sutana preoteasca dintr-o pozitie foarte calda de psihanalisti spirituali!
Asa cum am zis la un alt comentariu eu am fost crescuta intr-o familie normala cu dragoste si afectivitate fara sa caut in alta parte. Pe de alta cu parinti care m-au avertizat si explicat ce mi-i se poate intimpla ca fata si mai ales intr-un oras mare pe masura ce cresteam.
Nu stiu de ce sa cauti explicatii ascunse ca l-a mai vazut…un an de zile….poate ca este specific sa fraternizeze victima cu agresorul ea nespunind la nimeni in acea vreme? (precum sindromul Stockholm?) si chiar sa se pacaleasca ca il place/iubeste/are afectivitate pentru el?
Daca tot scormonim in date si cronologia evenimentelor as intreba si eu acum (ai dreptate tot din pozitie partinitoare de prietena cu ei de atitia ani-si ne-cunoscind cealalata parte) de ce acest preot „nevinovat” si-a depus brusc DEMISIA/sau RETRAGEREA/PENSIA? Daca este asa curat ca lacrima? Eu stiu ca preotii pot sa se pensioneze dar slujesc biserica pina la adinci batrinesti…ca reali DUHOVNICI si nu ca in cazul de fata cu „frivolitate” cum era descris de o alta eleva ce l-a cunoscut, profitind de naivitatea/necunoasterea si sinceritatea unei fete…aflnd punctele ei slabe si de fapt …el atingindu-si scopul……inca o femeie pe lista lui…
Da avea 21 de ani dar era indocrinata saraca si iesea din familia in care iesea deci mai precis cred ca pregatita pentru viata era ca o fata de 12 ani….
Multumesc Elena de comentariu si mi-am zis si eu parerea.
O zi frumoasa iti dorec si numai bine