Ora de Sibiu publica de astazi marturia socanta a unei foste studente la Teologie, abuzata psihic si sexual de duhovnicul ei, parintele Dumitru MUNTHIU si de un parinte profesor, dupa ce in copilarie cazuse prada unui pedofil pervers, prieten de familie. Daniela Prunea si-a reprimat amintirile dureroase, pana cand brusc acestea au inceput sa revina In primul episod, sibianca vorbeste despre copilaria ei traumatizata si avalansa de amintiri care au revenit dureros de vii. Documentul a ajuns pe email la numeroase fete bisericesti, inclusiv la Mitropolitul Laurentiu Streza.
In imagine, Daniela Prunea cu preotul MUNTHIU si sotia acestuia in 2007, in SUA.
Sibianca Daniela Prunea este acum profesoara de matematica la Woodson High School, Washington, DC.
CITESTE SI : Studenta la Teologie în Sibiu, abuzata sexual de duhovnicul ei
[related]
Fata cuminte, careia-i lipsise iubirea parinteasca, a avut incredere intr-un diavol cu fata preoteasca: Pr. Munthiu. Dintr-o fata sefa de promotie, care n-a avut caldura sufleteasca si intelegere acasa, acest monstru a cladit,ca si Mesterul Manole, caramida cu caramida, un zid al increderii mele…timp de 5 ani de zile; zid in care n-am stiut ca eu voi fi cea zidita si jertfita, eu voi fi acea ANA a lui sotie spiritual vorbind…
Cu vorbe mieroase si-o ciocolata, pe bancheta din spate a masinii lui, in cel mai josnic chip , cerandu-mi niste mojicii sa il satisfac in foamea lui sexuala, imi cerea lucruri josnice sub pretextul ca, a doua zi, la spovedanie, se vor ierta…apoi la el in birou, supusa la perversiuni sexuale, sub pretextul unui favor:”Fa asta pentru mine, Danutule!”…Oare e normal sa gandeasca asa un preot? Un preot DUHOVNIC de al tau la care tu te spovedesti si a doua zi ti se poate sterge totul cu buretele?
Desi stiam ca in constientul meu nu eram initiate si nu stiam ce fac, care e in final diferenta intre fata cuminte care nu stia ce-i viata si o prostituata pe care acest preot ar fi cumparat-o?
Oare SPOVEDANIA la un preot reuseste sa spele si pacatul uciderii? Asa s-ar fi intamplat, cand PREOTUL meu DUHOVNIC m-a dus de mana la ginecolog … PREOTUL DUHOVNIC in care avusesem incredere si care-mi ceruse sa fac un chiuretaj in toamna anului 1996. Oare spovedania iarta si uciderea unui prunc? Uciderea se poate sterge? Se poate ierta la spovedanie?
Preotul asta mi-a castigat increderea pas cu pas…de la varsta de 16 ani, cand eram la liceu, pana la 21 de ani, cand eram studenta si fugeam in pauza de la facultate (biroul lui fiind in dreapta Catedralei, vis-à-vis de Facultatea de Teologie) sa-l caut la birou sau la slujba, sperand sa gasesc intelegerea si afectiunea unui parinte spiritual- iar eu de fapt sa fiu initiate in cele mai scabroase fantezii sexuale ale lui…avind buna acoperire a sutanei si fetei lui duhovnicesti……Desi eu il vedeam ca pe UN PARINTE!!!.
E foarte simplu sa fii acuzata acum de prieteni, de familie, cand eu am gasit la acest om ceea ce eu nu gasisem. E o poveste de-acum 17 ANI…eu nu sunt singura victima a acestui preot cu SIGURANTA.
Scriu cu menirea de-a deschide ochii si urechile fetelor nevinovate si naïve, ale enoriasilor care au crezut siau cinstit un preot, si, in mod special, pentru a dechide ochii preotilor care l-au considerat PREOT pe colegul lor de breasla, parintele Munthiu.
PUNCTUL CULMINANT al traumei a fost cand m-a dus de mana la ginecolog pentru un chiuretaj. UN PREOT! Si nu oricare ci PREOTUL care s-a temut sa aiba un copil cu-o fetita de care-si batuse joc! Si-acum sa va spun POVESTEA…….
VA INTREBATI DE CE VIN SI VA SPUN POVESTEA ASTA DUPA 17 ANI? Fiindca am reprimat-o timp 16 ani. Memoria mea a blocat in mod inconstient aceasta trauma din cauza nivelului inalt de stress continut, insa a continuat sa ma afecteze … N-am uitat-o…Era undeva acolo, insa mi-a revenit a doua zi de Craciun, pe 26 decembrie, 2011. Eram la slujba la Biserica Ruseasca Sf Nicolae, de pe Massachusetts Avenue, in Washington, DC; episcopul era pe un piedestal in centru, eu , undeva aproape de geam…razele soarelui imi incalzeau obrajii prin vitralii, cand, dintr-o data , am avut “flashbacks” a ceea ce mi se intamplase cu 16 ani in urma.” Ce simt acum am mai simtit o data, mai demult!”, imi spuneam in gand. Si brusc, amintirile mi-au revenit de-a valma…una dupa alta, repezite…cuvinte …imagini din masina, de pe bancheta din spate…pomul de pe deal, cuvinte din birou, muzica..gesturi…si-am inceput sa plang…Durea asa de tare…Simteam nevoia sa-i spun cuiva ce-am patit si singura persoana la care ma gandisem atunci era parintele Lucian P., preot catolic, prietenul nostru de familie, venit la doctorat in Washington, DC, tot la CUA, the Catholic University of America, unde studiase si sotul meu.
Va intrebati oare de ce i-am spus lui? Fiindca nu mai avusesem incredere in preotii ortodocsi (si nu mai avusesem nici duhovnic) in ultimii 16 ani. (O sa intelegeti de ce, data veti citi toata povestea). Il cautasem la biserica, la St. Mary, Rockville, MD…Printre lacrimi i-am povestit toate amintirile vii, flashbacks-urile pe care le retraisem in timpul slujbei de Craciun, negand mereu:” Nu, ASTA nu mi-a intamplat MIE! Spuneti-mi ca nu-i adevarat! MIE nu mi s-a intamplat asa ceva!” “Ba da, ti s-a intamplat, Dana! De-asta ti le aduci aminte! mi-a raspuns parintele Lucian. DAR NU E VINA TA! Ca sa fie considerat PACAT, trebuie sa ai VOINTA libera si CONSTIINTA libera! Tu n-ai avut vointa libera atunci, tu ai depins de PREOTUL TAU DUHOVNIC!”
Tot el m-a sfatuit sa ma spovedesc altui preot, pe motivul ca, la catolici, daca ai pacatuit cu un preot, nu te poti spovedi tot lui, ci trebuie sa te spovedesti altuia. Nu prea intelesesem ce mi-a spus. Eu avusesem constiinta impacata. Imi aminteam perfect ca ma spovedisem de fiecare data, dar tot preotului care-si batuse jos de mine. De unde sa fi stiut eu ca acele spovedanii nu erau valide?
Pana la urma am ascultat sfatul Pr. Lucian si m-am spovedit,in februarie 2012, lui Fr. Nicholas Alford (preot ortodox, detalii pg.36) care ma sfatuise sa caut un terapeut. “Don’t sweep under the rug, Daniela!” (N-o ingropa inapoi/ n-o matura sub covor ,Daniela! Fa-i fata!/Confrunta situatia!). El a fost prima persoana care m-a sfatuit sa caut un terapeut sa ma ajute, spunandu-mi ca:” Asa cum la Pasti citim din cele 4 Evanghelii, nu doar din UNA singura, fiindca nu doar una e valida, ci toate 4, tot asa si Dumnezeu lucreaza si prin terapeuti, nu numai prin preoti!” Nu l-am ascultat atunci pe Pr Nicholas, ci un an mai tarziu.
M-au linistit cat de cat cuvintele Pr Lucian pentru scurt timp, dupa Craciun. Cateva zile mai tarziu , cand ma revoltasem de-a binelea impotriva a ceea ce mi se intamplase si eram pornita sa-i scriu un email fetitei preotului (care e adulta acum), insa parintele Lucian m-a sfatuit sa n-o fac. “ Fiica lui nu e vinovata, Dana! Nu-i scrie!”. L-am ascultat atunci, dar acu cred ca trebuie sa stie si ea.
Totodata m-a sfatuit sa dau de pomana serviciul de cafea cumparat din banii primiti cadou de la duhovnic. Nu prea voiam, fiindca era un serviciu frumos, de portelan, pe care-l alesesem eu, si pe care-l pastrasem 16 ani! Vara trecuta l-am adus in America ( mamei mele ii paruse rau ca l-am dat proprietarului de la spalat masini, de peste drum de casa noastra. “L-am tinut 16 ani in Agnita.. De ce l-ai dus cu tine in America? Ca sa-l dai de pomana?”, ma intrebase mama. Ea n-a stiut seminificatia acelui serviciu de cafea pentru mine.
Tibi, sotul meu, a fost alaturi de mine in aceasta perioada si-a facut ceva ce nu facuse in 12 ani de casatorie: a dansat cu mine in seara de revelion. Petrecusem Revelionul 2012 la niste prieteni in Pittsburg si Tibi a incercat sa faca orice sa ma faca sa uit, pentru cateva clipe, drama pe care-o retraisem. Voia sa ma bucur de intrarea in Noul An si m-a luat la dans, m-a invartit…Nu-l vazusem asa niciodata! Mi-a ramas in suflet atitudinea lui din seara de 31 decembrie 2011. A fost unica! A fost cu totul si cu totul alta persoana sotul meu in seara de revelion! Dupa ce ne-am intors in DC si i-am povestit parintelui Lucian ce facuse Tibi pentru mine, mi-a spus: “ Tibi te iubeste, Dana! A facut asta pentru tine !”
CINE SUNT EU, Livia – DANIELA (DANA) PRUNEA ?
Un copil traumatizat de mic. Am inceput inca de vara trecuta procesul de cautare a identitatii mele…Am avut o discutie aprinsa cu mama mea … discutie in care i-am spus ca nu aveam amintiri cu ea .(Am intrebat-o unde-a fost ea cand am fost eu copil si nu i-a placut). O revedeam gatind, facand curatenie, spaland haine , dar cam atat. Cu tata faceam bradul de Craciun, el venea cu noi sa ne cumpere pantofi ( tin minte fiindca si acum, ori de cate ori imi cumpar papuci, ating degetul mare de la picior ca sa vad daca-mi incape piciorul si nu ma loveste pantoful la varf) , puneam muraturi in bucatarie – noua ne cerea sa tinem celofanul ca el sa-l stranga cu sfoara in jurul borcanului. Imi amintesc ca, ori de cate ori ne facea mama baie cand tata era la bunici, noua nu ne placea, fiindca ea era repezita si, cand ne clatea pe par, ne intra sapun in ochi…Tata isi punea mana pe frunte sa nu ne intre sapun…Cu el culegeam prune la bunica , mere din plantatie..
Astea sunt toate amintirile mele de-acasa, de cand eram mica, cu o exceptie: n-am uitat ca mama se certase cu mine timp de zece ani de zile (5 de liceu si 5 de facultate) si-am intrebat-o de ce. Eu imi aminteam vag ca-mi spunea ca semanam cu tata (asa cum i se spune unui copil care seamana fizic cu unul din parinti), dar nu mi-a raspuns asa vara trecuta, ci : ” Faceai ca si acum. Tu incepeai !” Nu mi-a spus adevarul gol golut. Cred ca eu o certam din cauza faptului ca nu tacea cand se certa cu tata…si cearta se termina cu batai…Eu as fi vrut sa taca din gura, ca sa se termine scandalul. Ea continua…tinea mortis sa aiba ultimul cuvant. ..Nu stiu de ce… N-am inteles-o… As vrea sa ma contrazica, dar cred ca ce-mi amintesc e adevarat.( Astazi, 12 aug. mi-am amintit cuvintele tatalui meu: “ No, hai sa-ti dau! Futu-ti Pastile matii!” ( asa o lua in primire pe mama cand se intorcea “din povesti”, de la vecini.) Eu nu-i spusesem decat ca nu aveam amintiri cu ea si-o intrebasem unde a fost ea in copilaria mea; nu incepusem o cearta. Incercam sa-mi refac amintirile din copilarie si adolescenta. In acest scop, o rugasem sa-mi spuna ce fel de copil am fost cand eram mica si sa-mi dea cateva exemple. ” Ai fost cuminte! Ai fost rea de foame cand ai fost bebelus, dar, in rest, ai fost un copil bun”. Mi-a dat doar un exemplu de “copil bun : cand aveam vreo 4-5 ani, luasem fierul de calcat din dulap, il pusesem in priza pe jos- voiam sa-mi calc uniforma de gradinita – si a luat foc linoleul (ramasese o gaura )…Mama mi-a zis ca m-am speriat si-am pus repede fierul inapoi in dulap, printre haine…Am avut noroc, ar fi putut sa ia foc dulapul si chiar casa din cauza fierului fierbinte…
Profu’ Jata mi-a spus vara trecuta: “ Dana, viata ta e FRAGMENTATA! Viata unui om normal e in spirala! A ta e in fragmente…Roaga-te Maicii Domnului si spune-i:” Maica Domnului, am 37 de ani si NU STIU CINE SUNT! Te rog, ajuta-ma! Ai mila de mine si ajuta-ma sa-mi amintesc cine sunt!”
Si m-am rugat…cred ca mi-a ascultat rugaciunea, fiindca , de la Pasti incoace, saptamanal imi aduc minte cate ceva…In Saptamana Luminata ( prima dupa Pasti) s-a intamplat o minune cu mine ( asa am vazut eu acea experienta): in fiecare zi mi-am amintit o gramada de evenimente din copilarie. Aveam impresia ca cineva imi scosese din creier sertarasele cu amintiri, unul cate unul…Au fost ca niste flashbacks…le revazusem si le retraisem ca si cum as fi fost acolo…Toate amintirile imi veneau in minte dimineata, intre orele 5 si 7 …Imediat ce ajungeam la scoala ( unde predau) le inregistram pe celular, sa nu le uit; de multe ori le inregistram in timp ce conduceam…Aveam impresia ca faceam asta pentru Profu Jata, care-mi spusese o data ca o tipa ( al carei nume nu mi-l amintesc, desi mi l-a zis de 10 ori), crescuta in Agnita, scrisese o carte despre orasul nostru natal si –l prezentase asa cum eu n-o facusem niciodata. Deci, facusem aceste inregistrari pentru Profu’ … Vorbeam cu el in gand si-i spuneam :” Poftim, va dau si eu AGNITA, dar nu LOCURI, ci OAMENII din Agnita, asa cum mi i-am amintit eu!”
Majoritatea amintirilor erau dureroase…ma facusera sa revad o fetita care mergea seara la ora 22 (23 ?) dupa lapte. Cumparam lapte proaspat de la cineva care avea vaci si trebuia sa asteptam sa se faca seara, sa le mulga…tanti Livia ne lasa doua sticle cu lapte langa poarta, iar noi lasam doua sticle goale pentru a doua zi. Agnita era in bezna, pentru ca pe vremea comunista se stingeau luminile in fata blocului… Retraisem , de fapt, FRICA de-atunci. Frica fetitei care mergea singura dupa lapte, noaptea, prin bezna ( imi amintesc ca doar in doua locuri era lumina : in fata scarilor si la spital.) Fetita asta trebuia sa mearga prin bezna SINGURA…o jumatate de ora…pentru 1 litru de lapte!… As renunta la el in ziua de azi, daca ar fi alegerea mea!…Cum de nu si-au dat seama atunci parintii mei de ce era in sufletul meu? As putea identifica acest eveniment ca si “early traumatic memories” , conform lui Dr. Stout care spune “…confruntarea traumelor din trecut necesita retrairea mentala a terorilor, in intensitatea lor originala, ca si cum cel mai urat cosmar s-a adeverit si momentele de groaza s-au reintors”.
In alta dimineata ( din Saptamana Luminata) revazusem fetita care ingrijise multi copii – ai rudelor, ai vecinilor din bloc (ca si babysitter). Eram in soc…imi amintisem pana si numele copiilor pe care ingrijisem ( Catalina Mihu —uitasem timp de 30 de ani)… Pe Casandra Stanga n-am uitat-o, am revazut-o intre timp cand m-am intors in Agnita, in vizita. Eram trezita de multe ori, de la 4-5 dimineata, sa ma duc sa stau cu ea, deoarece mama ei se ducea sa dea mancare la porci. Erau oameni , in Agnita, care-si construisera cotete la marginea orasului si cresteau porci. In timp ce scriam mi-am amintit ca tanti Dora, mama Casandrei, a incercat sa-mi fie recunoscatoare, trimitandu-ma la sora ei, in Sighisoara, sa petrec o luna de vacanta, vara, la terminarea clasei a V-a. Acum doua luni ma revoltasem de-a binelea impotriva acestui incident.. Nu-mi pare rau c-am ingrijit un bebelus ( ma atasesem de aceste fetite), dar imi pare rau ca nu m-au protejat parintii mei. Cu mintea de-acum, a unui adult de 38 de ani, vad altfel lucrurile. Acum le-as spune parintilor mei c-ar fi trebuit s-o lase pe Dana, fetita de 10-11 ani, sa doarma si ea. Si ea era un copil care avea dreptul la somn, dreptul la copilaria ei, dreptul de a se juca, de a citi , de a se uita la televizor, in loc sa aiba toate aceste responsabilitati de adult! Si i-as spune si mamei fetitei c-ar fi trebuit sa plateasca pe cineva sa aiba grija de Casandra, in loc sa ma fi trezit pe mine! Mi-am amintit azi ca tanti Dora venea la noi: ” Marioara (mama), ia-o pe Casandra la voi ca Stanga face scandal!”
D-l Profesor Jata m-a contrazis: “Ai facut asta, Dana, nu fiindca ti-au cerut ai tai, ci fiindca ai vrut sa fii apreciata de adultii din jur, sa spuna ca esti “ un copil bun”. “Ai cautat afectiunea altundeva, Dana, fiindca n-ai primit-o acasa!”
Tot in Saptamana Luminata revazusem fetita care facea lectii la mate cu prietenele ei…Zambeam la un moment dat…de data asta era o amintire frumoasa : prietena mea, Angelica Zambori, se juca cu mine sah, dupa ce terminam lectiile ( ea m-a invatat sa joc sah in clasa a 3-a)….Tot ea mi-a dat sa citesc carti din biblioteca parintilor ei (de exemplu: “Cei trei muschetari”)..…Intre timp fetita (eu) crescuse. Ajunsesem in clasa a 6-a. Diriginta ei, Dna Varga, o trimisese sa aiba grija de copiii ei care erau singuri acasa . Asta se intampla cand ora de franceza si cea de romana erau in orar una dupa alta, deoarece d-na Varga mi le preda pe amandoua. Imi dacea cheile de la apartament si ma ruga sa ma duc sa vad ce-i faceau copiii, care erau singuri acasa ( ea si sotul ei predau amandoi la Scoala 1, de dupa-amiaza , iar copiii lor, fiind mici, mergeau la scoala de dimineata ). . Mi-au dat lacrimile amintindu-mi detaliile astea…ultima imagine pe care-o revazusem era de la ei din bucatarie.. ” Doamne, imi ziceam, cred ca chiar am fost un copil (da, un copil, deoarece aveam 12 ani in clasa a 6-a ) de incredere din moment ce si profesorii mei m-au rugat sa am grija de copiii lor!”
Am retrait si alte momente frumoase…Ma revazusem la ziua de nastere a unei colege (ea era singura care ma invita la ziua ei in fiecare an)…revazusem pana si stiloul chinezesc pe care i-l facuse cadou una din ele , fie dna invatatoare, fie dna diriginta ( ele au fost intotdeauna invitate)..Mi-ai dat lacrimile cand am ajuns ( cu mintea) in fata sandwich-urilor pe care ni le oferea mama ei: sandwish-uri cu pateu sau unt si cu feliute de castraveti murati sau ardei rosii …Imi ziceam in gand:” Nu-i cu putinta!…! Cum pot sa vad pana si ce era pe sandwich-uri?” Fusesem efectiv acolo! .Avusesem impresia ca eram prezenta , fizic, la ziua Cristinei Munteanu. Retraisem acele momente… DE CE? Nu stiu! Fulgerator imi amintisem ca si pe ea o ajutam la matematica…Ma suna in fiecare zi (cateodata ma trezea din somn) si faceam cu ea temele la telefon! O ora sau doua…De ce, Doamne, ma intrebasem eu (in mai)? De ce n-am avut curajul sa-i spun Cristinei sa incerce si singura sa rezolve problemele sau exercitiile din teme? De ce n-a angajat mama ei un meditator la mate ( ei aveau bani, nu erau saraci ca noi…)? De ce nu m-au lasat pe mine in pace? Sa dorm, sa citesc…sa-mi traiesc copilaria? Mai faceam temele si cu fratii mei? Stau si ma intreb acum, la 38 de ani, CAND am avut timp DE MINE ? (avand in vedere ca luasem premiul intai din clasa a 3-a pana-ntr-a 8-a , in fiecare an). Nu cred c-am avut timp pentru mine….
Meditatii la matematica am facut chiar si cu fetita parintelui Munthiu si cu nepotica lui Profu’ Jata, cand ele au fost in clasa a 8-a si se pregateau pentru examenul de admitere de la liceu). Am facut aceasta paranteza ca sa intelegeti de ce sunt astazi profesoara de matematica in America, desi am o licenta de limbi straine din Romania. Mi-am dat seama ca profesorii de matematica sunt mai cautati in SUA decat cei de limbi straine si m-am reprofilat, studiid pentru un masterat in predarea matematicii.
M-am gandit sa mai adaug un nume pe lista copiilor pe care i-am meditat la matematica: Carmen Voinea , fiica cea mare a Pr. Voinea din Sibiu ( avea 2 fete; cea mica era Anca) a carui sotie a lucrat la Liceul Pedagogic ca bibliotecara ( acum vreo 20 de ani). D-na preoteasa Voinea m-a rugat s-o ajut pe Carmen la matematica (era in clasa a 8-a si se pregatea sa dea si ea admitere la Pedagogic). In timp scriam mi-am amintit ca dansa (Dna Voinea) imi spunea “LIVIUTA” (pentru ceilalti eram Dana, Danuta, Daniela)…Nu m-a alintat nimeni niciodata asa! Din acest motiv am si tinut-o minte…Mai erau profesori care-mi ziceau “Livia”…
Ma intriga faptul ca nu-mi pot aminti facand lectii cu fratii mei cand eram in scoala generala, dar imi amintesc pana si detalii vis-a-vis de faptul ca i-am meditat ( doar la gramatica si la matematica; i-am lasat sa invete singuri comentarii pe de rost la literatura; n-am putut sa-i ajut cu asta) cand au dat admitere la liceu. Pe Mirela (sora mea) o pregatisem cu doua saptamani inaintea examenului ( am stat , pentru ea, in plus, in camin la Pedagogic, in loc sa ma duc acasa, la Agnita, in vacanta. ) Imi amintesc minunea care i s-a intamplat la examenul de admitere de la limba romana: primise la gramatica exact textul pe care-l analizasem impreuna in seara de dinainte. Avusesem o culegere de analiza gramaticale, de vreo 200 de pagini…ma revad spunandu-i :” E ora zece seara, stiu ca esti obosita, dar hai sa ma facem un text. Ultimul !” Si-am rasfoit culegerea si mi-au picat ochii pe-un text lung si dificil…A doua zi, cand a iesit din examen si-a venit la mine — eu o asteptasem in curtea liceului—mi-a zis: „Dana, la gramatica mi-a venit exact textul pe care l-am facut noi aseara, inainte sa ma pun in pat!”… Mie mi s-a parut o minune…altii m-au acuzat c-am stiut subiectul dinainte..Stau si ma intreb : cine mi-ar fi spus mie subiectul dat la admitere in 1990, in toate liceele din Romania ? Gandesc un pic cei carora le-a trecut prin minte asa ceva? )
O alta minune de genul asta i s-a intamplat si fratelui meu. Cand a iesit de la examenul de matematica (de la admitere, la Seminarul din Alba -Iulia, in vara lui 1993), mi-a zis ca-i venise o problema de geometrie ( o piramida al carei volum putea fi calculat in doua moduri ) , similara to cea pe care-o facusem in seara de dinaintea examenului. Imi amintesc acest detaliu deoarece tusica (la care locuisem in perioada examenului si care avea o fetita tot in clasa a 8-a), ma acuzase ca n-am vrut s-o ajut si pe Cosmina(fiica ei) , ca nu rezolvasem si ea o problema similara. (Nu-mi amintesc acum de ce Cosmina cu noi in camera cand am rezolvat problema de geometrie cu fratele meu). Da, admit ca tusica ne tinuse gratis doua saptamani ci ca ne-a dat de mancare, dar eu nu-i puteam face program fiicei ei. Curios, si aceasta tusica a insinuat c-as fi stiut subiectele de la examenul de admitere…Nu mai crede nimeni in minuni in ziua de azi? )
Ii sunt recunoscatoare domnului profesor Jata prin intermediul caruia l-am cunoscut pe Pr. Prof. Dr. Remete. Acesta din urma a fost foarte cumsecade si ne-a facut un rezumat al Vechiului Testament ( el vorbea, eu luam notite) de care m-am folosit cand am recapitulat materia cu fratele meu. (Vechiul Testament era proba eliminatorie la admitere la seminar la vremea respectiva…nu mai sunt la current cu criteriile de azi…). M-am dus la Alba sa-l ajut pe fratele meu si la BAC …5 ani mai tarziu. Mi-am amintit ca tot la Alba Iulia asistasem si la slujba de calugarie ( oficial, de tundere in monahism) a lui Ilie Pop/ IPS. IOSIF POP, cand eram in liceu..
” Ai trait pe un minus de AFECTIVITATE toata viata, Dana! ( mi-a zis profu’ Jata recent). PARINTII TAI TI-AU FURAT COPILARIA, DANA! ( se poate intelege usor asta, vazand acum ca eu am alaturi de cu fratii mei pana si la admiterea la liceu).. N-O POTI RECUPERA!….IARTA! INTELEGE NATURA UMANA!. FA CEVA PENTRU TINE, Dana, nu pentru ei! Eu fac terapie cu tine, nu cu toata familia Prunea! Ai facut prostitutie cu ei, Dana! I-ai dus peste tot ( SUA, Grecia, Paris, Eforie) ca sa LE CUMPERI IUBIREA ! Ei trebuie sa te iubeasca pentru CINE ESTI, nu PENTRU CE LE DAI!” Cred ca are dreptate Profu’.
Am fost fetita premianta, sefa de grupa, apoi de detasament ( in perioada comunista, mandra de snurul galben pe care-l purtam in adunarile de clasa), fetita care a incercat sa nu-i supere pe parinti, sa invete bine la scoala, sa nu le ceara prea multe ( nici rochita noua la banchetul din clasa a XIII-a nu le-am cerut, fiindca stiam ca au probleme financiare –foarte multe scandaluri in familie era din cauza BANILOR—probleme ingreunate si de intretinerea a 3 copii la liceu, in alt oras, care insemna : platit camin, 3 mese pe zi, drumul de la Agnita la Sibiu, sau Alba ( pt fratele meu); astfel am purtat la banchet un costumas bleu-marin cu buline albe, primit in cadou , din Olanda. ( dupa Revolutia din decembrie 1989, primisem niste cadouri din Olanda de la o familie cu care am tinut legatura pana in ziua de azi —inca imi scrie doamna Hennie pe Facebook, desi n-am vazut-o in realitate niciodata.
MINUNILE ASTEA AU TINUT DOAR O SAPTAMANA…SAPTAMANA LUMINATA…ATAT! Mi se luminase si mie creierul…Nu patisem asa ceva in viata mea…Mie mi s-a parut o minune…Am fost bulversata toata saptamana …agitata… obosita. Aveam lacrimi in ochi tot timpul….Inregistram tot ce-mi aminteam…mergand pe strada, stand la coada la magazin ..conducand masina( imi puneam celularul pe picioare si apasam butonul de “voice recorder”). TOATA SAPTAMANA. Nu, joi nu mi-am amintit nimic. Imi amintesc ca facusem o intelegere u Dumnezeu: „Doamne, nu mai pot! Ma prabusesc la scoala! Nu pot preda! Nu sunt in stare sa fac nimic! Te rog, fa sa nu-mi amintesc AZI nimic…Mi-am amintit suficient de duminica incoace!”… si intr-adevar, in joia Luminata, starea de excitatie din creierul meu a disparut…Reusisem sa ma linistes si sa dorm ..Fusesem extenuata.. Vineri mi s-au redeschis sertarasele cu amintiri, doar pana duminica. ATAT! Luni, a 8-a zi dupa Pasti, s-a terminat totul…
As vrea sa insist asupra faptului ca NIMENI nu mi-a spus asta…EU AM RETRAIT ACESTE AMINTIRI IN SAPTAMANA LUMINATA si n-am sunat pe nimeni sa mi le confirme ( Sunt sigura ca asa s-a intamplat! LE-AM RETRAIT!)…Ba da, am sunat-o pe mama s-o intreb pentru cine altcineva mai luam lapte ( revazusem suportul de 2 sticle..stiam ca erau doua sticle—parca-l auzeam pe tata :” Hai, mucoaselor, mergeti dupa lapte! E randul nostru in seara asta!”—se pare ca noi uitam—insa nu-mi aminteam pentru cine era a doua sticla) si-am intrebat-o pe mama. Ea mi-a raspuns tot printr-o intrebare: ” Ce ti-a venit cu asta acum?” ( N-am fost in stare sa-i spun ca retraisem frica de-atunci. Nu stiu dac-ar fi inteles). Pe tata reusisem sa-l intreb de ce mergeam EU dupa lapte seara, la ora aceea tarzie..de ce eu, de ce nu Mirela sau Liviut ( fratii mei), si raspunsul lui a fost:” Tu ai fost ALTFEL!” Cu acest cuvant am ramas pana in ziua de azi…As vrea sa-mi explice intr-o zi ce-a vrut sa spuna.Sa-mi dea detalii. La stadiul acesta s-a incheiat ultima discutie civilizata pe care am avut-o cu parintii mei, de la Pasti incoace, de cand l-am demascat pe pedofilul care m-a abuzat .
Incerc eu sa pun impreuna ce stiu de la ei…ce-mi amintesc … si ce mi-au spus altii… ca sa inteleg CINE SUNT EU…
“Dana, tu ai sters tot fisierul!, imi zisese Profu’ Jata in vara cand i-am spus ca nu prea aveam amintiri din liceu sau facultate. Creierul tau, ca sa se protejeze, a sters tot!”( acelasi mecanism de aparare s-a pus in practica cand m-a abuzat nenea Gicu…uitasem un detaliu)
Uite ca Dumnezeu m-a facut sa retraiesc cateva din amintirile din copilarie, in Saptamana Luminata, ca sa-mi amintesc cine eram eu!…Ce ma nedumereste e faptul ca amintirile s-au oprit la clasa a 8-a. Nu prea am amintiri din liceu sau din facultate. (Mi le-au completat cei pe care i-am sunat in luna mai.( altii, prin e-mail).O sa regasiti multe din piecele care-mi lipsesc pe parcursul povestii…)Asa am inceput sa-i sun pe oameni in aprilie… ca sa ma ajute sa-mi clarific anumite aspecte ale vietiivietii mele, aspecte care-mi ramasesera in ceata.. Aceste persoane m-au ajutat sa pun piecele din puzzle impreuna si mi-au dat o imagine cat de cat clara a trecutului meu…Prima mea intrebare a fost :” Ce stiti despre mine? Cum am fost eu cand m-ati cunoscut?. ..Eu nu-mi prea aduc aminte”. Si oamenii, incetul cu incetul, mi-au umplut din goluri. ( unii au facut-o si prin e-mail recent. Le multumesc frumos!)
Pe d-ra Tanta Cojocaru, fosta prietena a mamei mele, medic veterinar, la care mergeam si cu care povesteam cand eram in scoala generala( cand locuia aproape de noi), mai tarziu, in liceu ( intre timp se mutase la Sibiu—petrecusem seara la ea inainte sa raspund intrebarii de la ziarul Tribuna –detalii pg.10) am sunat-o pe 25 mai :” Dana, nu-ti amintesti? Faceai temele si cu Mirela si Liviut ! Mama ta avea mare incredere in tine! Te-a tratat ca pe-un copil responsabil! Mirela (c-un an mai mica decat mine) era domnisorica … aiurita…era cu capul prin nori…Tu ai fost sociabila, deschisa!”( imi pare rau ca nu reusisem sa notez toate adjectivele descriptive; ma caracterizase foarte frumos). A concluzionat cu : “Tu ai fost ALTFEL, asa cum ti-a zis tatal tau !” Dupa aceasta introducere, i-am povestit eu ce-am patit cu Munthiu. Cand i-am spus ca semana cu Pavarotti, si-a dat seama exact de cine vorbeam, pentru ca mai mergea si ea la slujba de la Catedrala. S-a intristat..Mi-a spus ca i-am tulburat seara..M-a intrebat de ce nu i-am putut spune cu 17 ani in urma si a numit-o pe tanti Carmen. Tanti Carmen si-a tinut cuvantul pana in ziua de azi. D-ra Tanta a fost prima care m-a intrebat daca aveam dovezi ..Incercam sa-i explic unde era locul cu pomul…Ea l-a identificat pe ginecologul la care m-a dus Munthiu pentru chiuretaj si mi-a spus ca e mort.…Printre altele, mi-a spus ca mai auzise de-un pedofil in Romania, un doctor care facea sex cu fetitele anesteziate. A fost prins si este astazi in inchisoare. I-am povestit si eu ce mi-a facut nenea Gicu, asistent medical si mi-a dat adresa de e-mail sa-i trimit si ei cele 8 pagini scrise…
Pe 5 iunie am sunat-o pe Dna Gina de la Spitalul Militar…Si pe ea am intrebat-o in ce imprejurari am cunoscut-o… Ce stia ea despre mine ( detalii pag. 8) “ Aveai un suflet nobil…imi facea placere sa vorbesc cu tine…Ai fost avut o sensibilitate deosebita…Ai simtit lumea altfel…”..”Ai adus-o si pe Mirela la spital, ea era mai superficiala…”
Sa concluzionez: Dsoara Tanta si Dna Gina au fost dragute cu mine cand le-am sunat, insa nici una din ele nu mi-a raspuns la email dupa ce le-am povestit despre cele doua abuzuri…Fie ca nu ma cred, fie ca ma considera nebuna. Amandoua m-au intrebat de ce nu m-am confesat lor cand mi s-a intamplat tragedia? M-am confesat acum si m-a surprins reactia lor. Ar fi reactionat mai bine in 1996?
CINE SUNT EU?
EU DE CE NU AM AMINTIRI DIN COPILARIE…mai ales DIN LICEU….Din ce cauza imi e memoria “fragmentata”?
DE CE A TREBUIT SA-I SUN PE ALTII CA SA-MI SPUNA CINE SUNT? (Cine-am fost EU cand m-au cunoscut EI ?)
N-am decat un raspuns: inseamna ca si eu am fost traumatiza de mica…exact ca si fetita din cartea “The myth to Sanity/ Divided Consciouness and the promise of awareness” de Martha Stout, doctor in psihologie.
Iulia (din carte), o tipa cu o cariera de succes, nu avea amintiri din liceu si s-a dus la terapeut, unde a fost surprinsa sa auda ca altii aveau amintiri din adolescenta. Dr. Sout a hipnotizat-o ca s-o ajute sa-si aduca aminte si asa au descoperit ca fusese traumatizata de parinti…
Pe mine nu m-a hipnotizat nimeni…Flashback-urile din Saptamana Luminata, descrierile prietenilor si ceva amintiri m-au ajutat sa inteleg ce mi s-a intamplat in copilarie… Asa cum Iulia a facut o vizita prietenilor ei din San Francisco ca s-o ajute sa-si recapete amintirile din copilarie, exact asa facusem si eu ( inainte sa ajung sa citesc capitolul asta ): eu nu m-am dus in Romania, eu le-am dat telefon prietenilor sa-i intreb cine am fost eu cand m-am cunoscut ei…Gasiti raspunsurile lor pe tot parcursul povestii…
