Compania de Dans MICROBIS din cadrul Casei de Cultură a Studenţilor Sibiu prezintă în perioada 27 – 31 august 2013, în cadrul unui turneu în Spania, spectacolul de teatru-dans „Hurem, condiţia umană”, în regia şi coregrafia lui Hugo Wolff.
Spectacolul va fi prezentat publicului din Lloret de Mar şi din Girona – în cadrul FITAG 2013 (Festivalul Internaţional de Teatru de Amatori de la Girona). Festival extrem de popular în Catalonia, FITAG promovează libertatea de exprimare, dialogul și schimbul de experienţă artistică, constituindu-se într-un motor de creativitate pentru tinerii artişti.
Prezentă pentru al doilea an consecutiv la acest festival, Compania de teatru-dans Microbis este singura companie din România selectată de organizatori pentru ediţia din 2013. Pentru a asigura succesul deplin al spectacolului, actorii-dansatori vor vorbi numai în spaniolă. Microbis va participa alături de companii din Israel, Mexic, Rusia, Tunisia, Argentina, Italia, Belgia, Spania şi Franţa.
După aniversarea a 20 de ani Compania Microbis a renunţat în această vară la vacanţă pentru a prezenta şi monta noi spectacole. Săptămâna trecută Microbis a încântat publicul de pe plaja de la Costineşti cu spectacolul de dans „Ultima îmbucătură din… dragoste” în regia şi scenografia lui Hugo Wolff. Impactul spectacolului a fost dublat de spaţiul neconvenţional ales – direct pe plaja de nisip de lângă Obelisc.
„Suntem convinşi că şi în acest an publicul spaniol va aprecia noul spectacol HUREM al Companiei Microbis cu atât mai mult cu cât momentele de dans ce transpun fiecare etapă a vieţii unui om, sunt împletite cu versuri ce vor fi recitate în limba spaniolă. Spectacolul a fost recreat nu numai pentru publicul spaniol, ci şi pentru scena impresionantului Teatru Municipal din Girona“, declară Liliana Popescu directorul Casei de Cultură a Studenţilor Sibiu.