Un elev de la Colegiul Tehnic „A. T. Laurian” din Agnita a fost eliminat luni, 26 august, de la proba scrisă la Limba şi literatura română.
Elevul a fost prins cu căştile în urechi în timpul examenului, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Sibiu.
Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Livia Creţulescu, a declarat că elevul susţinea examenul la Şcoala Naţională de Gaz de la Mediaş când a fost surprins de unul dintre profesorii supraveghetori.
Elevul a fost eliminat şi pentru următorii doi ani nu va mai putea susţine examenul de bacalaureat.
Un alt elev, de la Liceul Tehnologic Cisnădie, din judeţul Sibiu, a fost eliminat, săptămâna trecută, de la proba de evaluare orală a competenţelor lingvistice la limba şi literatura română. Elevul avea asupra lui, în sala de clasă, telefonul mobil, iar profesorul supraveghetor a luat măsuri.
Potrivit meteodologiei, „se interzice candidaţilor să pătrundă în sală cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare”.
Absolvenţii clasei a XII-a susţin în aceste zile probele scrise ale examenului de bacalaureat, sesiunea din toamnă.
Luni, 26 august, a avut loc proba scrisă la Limba …
Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu