angajații primăriei sibiu lucrează astăzi. vezi ce servicii sunt deschise!
Sâmbătă, 24 august, aparatul propriu al Primăriei Sibiu va recupera ziua de vineri, 16 august, zi declarată liberă prin HG 590/2013. Astfel, serviciile din cadrul aparatului propriu al Primăriei îşi vor desfăşura activitatea conform programului de lucru obişnuit pentru o zi de vineri, adică de la ora 7.30 până la ora 13.30.
 
Chiar dacă au lucrat în ziua de vineri, 16 august, următoarele servicii vor avea activitate şi sâmbătă, 24 august: Baia Neptun va fi deschisă după programul normal al unei zile de sâmbătă, între orele 8 şi 19; de asemenea, Grădina Zoologică va fi deschisă conform programului obişnuit de sâmbătă, adică între orele 9.30 – 19.30, iar Centrul de Informaţii pentru Turişti va fi şi acesta deschis între orele 10-18.
Serviciul Evidenţa Persoanei va fi de asemenea la dispoziţia publicului doar pentru eliberarea de acte, între orele 8.30-13.00. Biroul decese va fi deschis între orele 8.00-13.00.
 

Ultima oră

Comentariul meu