Procurorii de la Parchetul Tribunalului Sibiu au deschis o anchetă, în cazul unui poliţist care a tras mai multe focuri de armă asupra unui bărbat, în localitatea sibiană Ţapu, acesta decedând ulterior, în timp ce agentul susţine că a fost legitimă apărare.
Potrivit procurorului criminalist de la Parchetul Tribunalului Sibiu, Nicolae Ihor, în acest caz se fac cercetări pentru omor, dar există şi date care arată că poliţistul a fost ultragiat de victimă.
“Se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor, dar sunt elemente de ultragiere a poliţistului. Poliţistul se apară şi spune că ar fi fost în legitimă apărare, victima a încercat să-l agreseze, l-a ameninţat şi mai departe… Suntem în primele cercetări. Se pare că s-au tras mai multe focuri, un foc de avertisment, dar şi foc în direcţia lui (a victimei – n.r.). Să vedem autopsia ce va stabili: câte focuri s-au tras asupra victimei”, a declarat corespondentului MEDIAFAX procurorul Parchetului Tribunalului Sibiu, Nicolae Ihor.
La rândul său, poliţistul spune că a acţionat legal.
“Am acţionat ca şi poliţist, mai mult o să vă spună purtătorul de cuvânt al IPJ. Am acţionat în cadru legal”, a declarat agentul principal Bogdan Grigoraş de la Poliţia comunei Micăsasa, de care aparţine …
Citește mai departe pe: Nova TV Medias