Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, miercuri după-amiază, la locuinţa din Sibiu a familiei Cioabă, unde este depus sicriul cu trupul neînsufleţit al autointitulatului rege al romilor, Florin Cioabă. Băsescu a plecat după aproximativ 15 minute, spunându-le jurnaliştilor că nu vrea să facă declaraţi.
Şeful statului a ieşit din locuinţa familiei Cioabă, unde este depus sicriul cu trupul neînsufleţit al autointitulatului rege al romilor, Florin Cioabă, după aproximativ 15 minute de la sosire.
Întrebat de jurnalişti pentru ce a venit şi ce mesaj a transmis familiei Cioabă, preşedintele a spus: „N-aş vrea să fac nicio declaraţie”.
Apoi, el s-a îndreptat spre maşină, pentru a pleca spre Aeroportul din Sibiu.
Înainte de a urca în maşină, o femeie în vârstă s-a apropiat de şeful statului cu un plic în mână şi i-a spus plângând: „Staţi să vă dau un plic, vă rog din suflet să-l luaţi. Sănătate”.
Traian Băsescu a luat plicul şi i-a răspuns femeii: „Bine, gata, am luat plicul”.
Ulterior, el s-a urcat în maşină, iar prin geamul deschis le-a făcut cu mâna oamenilor aflaţi pe trotuar.
Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, miercuri după-amiază, cu elicopterul pe Aeroportul din Sibiu, de unde a plecat cu o maşină spre casa familiei Cioabă, aflată pe Şoseaua Alba Iulia.
Şeful statului a fost primit cu urale de către rudele şi vecinii familiei Cioabă, care i-au spus: „Să ne trăiţi, domnule preşedinte, vă mulţumim pentru tot”.
Ulterior, şeful statului a intrat în salonul de oaspeţi al familiei Cioabă, acolo unde este depus sicriul cu trupul lui Florin Cioabă.
Preşedintele a dus la locuinţa familiei Cioabă o coroană de garoafe roşii cu mesajul „Sincere regrete. Preşedintele Traian Băsescu”.
Autointitulatul rege al romilor Florin Cioabă a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, unde medicii îi montaseră, vineri, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge.
Trupul neînsufleţit al lui Florin Cioabă a fost adus, marţi seară, în România, cu o cursă de linie care a aterizat pe Aeroportul „Henri Coandă”, iar de acolo sicriul a fost transportat cu o maşină la Sibiu, unde a ajuns în jurul orei 04.40.
Florin Cioabă va fi înmormântat vineri, în Cimitirul Municipal Sibiu, lângă mormântul tatălui său, unde familia sa a concesionat o parcelă de teren pentru 25 de ani.