În perioada 19-25 august, Asociaţia Tenis Club Dafora organizează cea de-a IX – a ediţie a Turneului Internaţional de Tenis Masculin “Trofeul Dafora, International FRT PRO”.
Turneul este organizat sub egida Federaţiei Române de Tenis şi dotat cu premii în valoare de 10.000 de dolari. Anul acesta sunt 32 de participanţi pe tabloul principal din 7 ţări (Spania, Italia, Germania, Elveţia, Rep. Moldova, România). 20 dintre ei sunt direct acceptaţi pe tabloul principal, 8 vin din calificări unde tabloul a fost de 64 de participanţi, iar 4 sunt wild card-uri.
Favoritul numărul unu al competiţiei este spaniolul Marc Giner, clasament 303 ATP iar favoritul numărul doi, castigatorul de anul trecut, Maxim Dubarenco (Moldova), clasament 376 ATP. Pe tabloul principal direct acceptaţi sunt 8 jucători romani.
Cel mai bine clasat este Patrick Ciorcilă, nr. 645 ATP. Unul dintre românii de pe tabloul principal este şi Bogdan Apostol, jucător pregătit de Clubul Dafora (1135 ATP), component al Lotului Naţional al Romaniei sub 18 ani. Un alt jucător important care participă la acest turneu este Răzvan Sabău (943 ATP), câştigător la Wimbledon, Juniori. Intrarea spectatorilor pentru vizionarea meciurilor este liberă.
Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu