Proiectul se va desfăşura în perioada august 2013 – august 2016 şi se adresează medicilor anestezişti în general şi chirurgilor cardiovasculari, inclusiv rezidenţilor de ultim an, din ambele specialităţi, care doresc să se califice în domeniul chirurgiei cardiovasculare pediatrice.
Înscrierile se pot face până în data de 20 august, după cum anunţă reprezentanţii ministerului Sănătăţii (MS).
Proiectul se realizează în colaborare cu experţi de la Clinica San Donato din Italia, finanţarea fiind susţinută de Guvernul României, prin Ministerul Sănătăţii, şi de Fundaţia L’Associazione Bambini Cardiopatici nel Mondo din Italia.
Programul de pregătire va asigura cheltuielile de călătorie şi cazare a persoanelor care vor fi încadrate în program, pe lângă salariul lor din ţară.
Medicii selectaţi, care vor participa la proiect, vor semna un acord prin care se vor obliga să lucreze în centrele respective timp de cinci ani, după finalizarea pregătirii.
Candidaţii vor trimite o scrisoare de intenţie prin care motivează solicitarea lor de a participa în proiect, precum şi un CV recent în română şi engleză.
Potrivit MS, se pot înscrie inclusiv medici specialişti angajaţi ai centrelor din Bucureşti, Timişoara, Iaşi şi Târgu Mureş, în această etapă nefiind necesar acordul şefului de secţie sau al conducerii unităţii sanitare.
Guvernul …
Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu