Cinstirea maicii Domnului datează din timpuri apostolice. Sfinţii Apostoli îi arătau o cinstire deosebită Fecioarei Maria, pentru că ei vedeau în chipul ei pe mama Învăţătorului lor, Domnul Iisus Hristos.
Pe lângă cântările zilnice, atât de calde şi de înălţătoare ale Bisericii, creştinii îi fac pomenire de nouă ori pe an. Odată cu începerea anului bisericesc la 1 septembrie, prima sărbătoare este închinată Fecioarei Maria, prin „Naşterea Maicii Domnului”, la 8 septembrie.
În ultima lună a anului bisericesc, avem, la 15 august, „Adormirea Maicii Domnului”. Sfânta Tradiţie ne spune că Sfinţii Apostoli au stat în jurul Fecioarei, în ceasul plecării sale din viaţa pământească, în cea cerească. Ei se aflau în diferite locuri de pe pământ, ducând învăţătura Domnului Iisus Hristos. Printr-o minune, ei au aflat vestea tristă şi în scurt timp au venit să conducă pe ultimul drum pământesc pe Maica Domnului. Au îngropat apoi trupul ei în Grădina Ghetsimani într-un momânt săpat în stâncă. A treia zi de la adormirea sa, Sfinţii Apostoli au găsit mormântul gol. Trupul Fecioarei a fost înălţat la cer de către Fiul ei. Fecioara Maria a fost fiica drepţilor Ioachim şi Ana, descendenţi din familia împărătească a proorocului şi împăratului David. Dumnezeu o …
Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu