Carambol la Veştem. Cinci maşini au fost implicate într-un accident în lanţ

Cinci autoturisme, printre care un microbuz fără pasageri, au fost implicate marţi, 13 august, într-un accident, în apropiere de sensul giratoriu de la Punctul de Control Veştem, judeţul Sibiu, trei persoane fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu (IPJS).

Carambol la Veştem. Cinci maşini au fost implicate într-un accident în lanţ

Luciana Balteş, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, a declarat că accidentul a avut loc după ce şoferul microbuzului a intrat pe contrasens şi a lovit frontal un autoturism care circula regulamentar.

Alte trei maşini care se aflau în spatele autoturismului şi circulau regulamentar, s-au ciocnit faţă-spate.

Balteş a precizat că trei persoane au fost rănite uşor, fiind transportate la spital.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu a mai precizat că traficul este uşor îngreunat în zonă, o singură bandă fiind afectată.

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

Carambol la Veştem. Cinci maşini au fost implicate într-un accident în lanţ  Carambol la Veştem. Cinci maşini au fost implicate într-un accident în lanţ  Carambol la Veştem. Cinci maşini au fost implicate într-un accident în lanţ

Ultima oră

Comentariul meu

Publică