Constructorul lotului 4 al tronsonului de autostradă Sibiu-Orăştie, Astaldi, Euro Construct Trading 98 și Astalrom, a început asfaltarea la primul tunel de autostradă realizat în România.
La finele lunii trecute, constructorul a reuşit să “străpungă” ambele căi de rulare a tunelului, într-un timp-record, având în vedere că excavarea pământului a început la finele lunii mai-începutul lunii iunie. Sorin Scarlat, directorul adjunct al asocierii formată din cele 3 firme, spune că de câteva zile s-a trecut la turnarea căii de rulare.
Tunelul, cu o lungime de 345 de metri, a fost realizat prin metoda “cut&cover”, adică mai întâi s-a turnat pereţii şi pilonii centrali, iar apoi plafonul. Ulterior, s-a trecut la excavarea pământului. Acesta încadrat între două viaducte, unul de 640 m, iar celălalt de 200 m.
Conform unui salariat al constructorului, aproximativ 40-50 de camioane de pământ erau scoase zilnic din tunel, până s-a ajuns la 50.000 de metri cubi, pentru a elibera tot tunelul. Pâmântul a fost folosit la acoperirea acestuia, după ce constructorul a finalizat şi partea de hidroizolaţie, urmând ca apoi să treacă la lucrări de “reabilitare a vegetaţiei” – plantarea de copaci. Înălțimea tunelului este de 7 metri, iar după așternarea căii de rulare va rămâne la 5,5 m. Sursa: capital.ro