un tânăr de 21 de ani a ajuns la spital după ce maşina în care se afla a lovit un cap de pod pe drumul judeţean 106

Un tânăr de 21 de ani a ajuns la spital după ce a fost rănit grav într-un accident ce a avut loc luni seara, în afara localităţii sibiene Nocrich.

un tânăr de 21 de ani a ajuns la spital după ce maşina în care se afla a lovit un cap de pod pe drumul judeţean 106

Potrivit informaţiilor oferite de poliţişti, maşina în care se afla tânărul a lovit un cap de pod pe drumul judeţean 106.

Cauza accidentului pare să fie neatenţia în conducere, conform aceleiaşi surse.

„M. Claudiu, de 21 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 106, în afara localităţii Nocrich, pe fondul lipsei de experienţă şi a neatenţiei în conducere a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un cap de pod”, a declarat purtătoruzl de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu (IPJS), Luciana Balteş.

Pompierii au intervenit la faţa locului cu un echipaj de descarcerare şi un echipaj SMURD, iar tânărul a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.

Decebal Todăriţă, purtătorul de cuvânt al unităţii spitaliceşti, a declarat că bărbatul a fost operat şi acum se află la Terapie Intensivă, intubat. Starea sa este stabilă, potrivit aceleiaşi surse. Acesta a ajuns la spital cu politrumatism cu fractură de femur stâng, hematom subdural, suspect de hemiperitoneu şi

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

un tânăr de 21 de ani a ajuns la spital după ce maşina în care se afla a lovit un cap de pod pe drumul judeţean 106  un tânăr de 21 de ani a ajuns la spital după ce maşina în care se afla a lovit un cap de pod pe drumul judeţean 106  un tânăr de 21 de ani a ajuns la spital după ce maşina în care se afla a lovit un cap de pod pe drumul judeţean 106

Ultima oră

Comentariul meu

Publică