Școlile de șoferi din Sibiu au fost sancționate de ITM pentru nerespectarea programului de lucru din contracte

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sibiu, au desfășurat, în perioada 4-31 iulie, mai multe acțiuni de control la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul școlilor de șoferi (pilotaj) și, au aplicat un număr de 25 de sancțiuni contravenționale, constând în 20 de avertismente și cinci amenzi în valoare de 6,500 de lei.

În cursul acestei perioade au fost efectuate verificări la 16 angajatori, cele mai frecvente deficienţe constatate de inspectorii de muncă au fost referitoare la neevidenţierea programului real de lucru, neacordarea drepturilor legale privind munca suplimentară, neacordarea sporului pentru munca efectuată în timpul repausului săptămânal, nerespectarea condiţiilor legale privind stabilirea duratei timpului de muncă la contractele individuale de muncă cu timp parţial, neacordarea repausului săptămânal și nerespectarea duratei maxime a timpului de lucru.

Acțiunea de control s-a desfăşurat din iniţiativa Inspecţiei Muncii, în cadrul „ Campaniei naţionale privind respectarea prevederilor legale referitoare la încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă şi de odihnă în cadrul şcolilor de conducere (pilotaj) pentru profesorii de legislaţie auto şi instructorii auto”.

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

Școlile de șoferi din Sibiu au fost sancționate de ITM pentru nerespectarea programului de lucru din contracte  Școlile de șoferi din Sibiu au fost sancționate de ITM pentru nerespectarea programului de lucru din contracte  Școlile de șoferi din Sibiu au fost sancționate de ITM pentru nerespectarea programului de lucru din contracte

Ultima oră