Peste 200 de meșteri vin la Târgul Creatorilor Populari din România de la Sibiu

Aflat la cea de-a 30-a ediţie, Târgul Creatorilor Populari din România, organizat de Muzeul ASTRA, va aduce în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului,  între 9 şi 11 august 2013, peste 200 de creatori populari.

Târgul conturează imaginea complexă a tipologiei meşteşugurilor tradiţionale: brodat, ţesut, olărit, încondeiat ouă, sculptură în lemn şi în os, pictura de icoane, pe lemn sau pe sticlă, cojocărit, confecţionat măşti, păpuşi, instrumente muzicale, pălării, podoabe, împletit fibre vegetale.

Organizat ca în fiecare an, în preajma zilei de 15 august, când lumea creştină celebrează Adormirea Maicii Domnului, evenimentul reprezintă un prilej excelent pentru realizarea unor schimburi de experienţă între creatorii populari din diferite zone etnografice ale ţării,  aparţinând diverselor etnii conlocuitoare, dar şi pentru etalarea celor mai reprezentative creaţii ale fiecăruia, spre bucuria iubitorilor de artă tradiţională autentică. Selecţia riguroasă a meşterilor, punerea în circuit a adevăratelor valori ale artei populare, evitarea kitsch-ului, au reprezentat întotdeauna nişte imperative pentru organizatorii manifestării.

În decursul timpului, prin pitorescul costumelor populare, varietatea şi calitatea produselor, târgul a devenit un punct de atracţie pentru publicul sibian şi turiştii români şi străini. Cu prilejul împlinirii a 30 de ani, sâmbătă, 10 august, de la ora 9:00, va avea loc Adunarea generală a Asociaţiei Creatorilor Populari, urmată de la ora 17:00 de masa rotundă cu tema Muzeul şi Patrimoniul Cultural Imaterial şi de lansarea albumului aniversar intitulat Târgul Creatorilor Populari din România la 30 de ani, precum şi a seriei Carte de meşter, evenimente care vor prilejui o dezbatere pe tema trecutului, prezentului  şi viitorului târgului.

Târgul se va desfăşura vineri şi sâmbătă între orele 10:00-20:00, şi duminică între orele 10:00-17:30.

Târgul Creatorilor Populari din România va fi însoţit, aşa cum s-a întâmplat şi în anii anteriori, de Festivalul Naţional al Tradiţiilor Populare, un proiect finanţat anul acesta de către de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Ediţia a XI-a, va avea loc în perioada 9 – 11 august 2013, având drept invitaţi reprezentanţii judeţelor Bihor, Călăraşi şi Mehedinţi. Muzica tradiţională, dansul, atelierele de arte plastice sau arte mecanice, demonstraţiile culinare, vor aduce in faţa publicului valorile tradiţionale ale acestor comunităţi.

 

Ultima oră