Curtea de Apel  Alba Iulia a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat.  Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă, poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare iar competenţa de soluţionare a recursului revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Curtea de Apel  Alba Iulia a hotărât condamnarea inculpatului T.A.T., la pedeapsa principală rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare (cu executare) pentru săvârşirea infracţiunilor de: sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional în vederea săvârşirii de infracţiuni în formă continuată, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, sustragerea sau distrugerea  de înscrisuri şi interzicerea unor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.

Curtea de Apel Alba Iulia aplică inculpatului şi pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea unor drepturi (prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a, lit. b şi lit.c Cod penal şi precizate mai sus) ce urmează a fi executată după executarea pedepsei principale, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripţia executării pedepsei.

Curtea de Apel Alba Iulia deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 20.03.2013 şi până la data de 02.08.2013 şi dispune menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului T.A.T.

 Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă, poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare iar competenţa de soluţionare a recursului revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Alte date privind evoluţia dosarului la Curtea de Apel Alba Iulia

Inculpatul T.A.T. din Sibiu, ofiţer de poliţie în cadrul S.C.C.O. Sibiu a fost trimis în judecată la Curtea de Apel Alba Iulia prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba în data de 11.04.2013 iar primul termen de judecată a fost la data de 15.04.2014.

Măsura arestării preventive a inculpatului a fost dispusă de Curtea de Apel Alba Iulia în data de 20.03.2013 fiind ulterior menţinută până în prezent.

 

Ultima oră

Comentariul meu