Teologul Mihail Neamţu, fondator şi preşedinte al Partidului Noua Republică (PNR) a încercat, joi la prânz, să facă publică oferta electorală a respectivei formaţiuni politice, în faţa unei asistenţe în care principala pondere au reprezentat-o jurnaliştii.

Aflat pentru prima oară în municipiul de pe Târnava Mare, împreună cu preşedintele organizaţiei judeţene Nicolae Popa, fondatorul PNR s-a străduit să-i convingă pe cei prezenţi că este extrem de informat în legătură cu istoria (economică) a Mediaşului, însă a dat-o în bară, atunci când a afirmat că primul pahar de cristal a fost realizat la…Emailul! Altfel simpatic, cu o ironie fină şi folosind jocuri de cuvinte inspirate atunci când a vorbit despre privatizarea Căilor Furate (!) Române, despre procurorul general al României, pe care l-a numit Tiberiu NUP-u, ori despre premierul României, Victor Ponta “care tocmai se află la Sibiu unde face viraje periculoase printre legi şi declaraţii”.

Legat de şeful executivului, Neamţu a spus că va încerca să convingă instanţa supremă în procesul pe care i l-a intentat lui Victor Ponta – şi având ca termen în cauză data de 14 ianuarie 2014 – că “indiferent dacă furi un bou sau o carte, este tot hoţie şi trebuie pedepsită ca atare”,

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

Preşedintele Partidului Noua Republică susţine că primul pahar de cristal a fost produs în Mediaş la…Emailul!  Preşedintele Partidului Noua Republică susţine că primul pahar de cristal a fost produs în Mediaş la…Emailul!

Ultima oră